7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova a încheiat cu capul sus ultimul turneu amical al anului

SCM Craiova a încheiat cu capul sus ultimul turneu amical al anului

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a încheiat cu o înfrângere Memorialul „Constantin Tită”. Oltencele au cedat în ultimul meci, împotriva formaţiei gazdă, SCM Vâlcea, cu scorul de 18-23 (9-11), după un joc mult mai solid reuşit de adversare.

SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenţ, Chetraru – Orşivschi (3), Zamfir (2), Klikovac (3), Ţicu (4), Savu (5), Nikolic, Cace, Colac (1), Ion, Vizitiu.

În precedentele două partide de la acest turneu, SCM Craiova a obţinut o victorie cu HC Zalău (33-25) şi o remiză cu CSM Slatina (26-26). În urma acestor rezultate, trupa lui Bogdan Burcea a terminat pe locul al doilea la Memorialul „Constantin Tită”, cu patru puncte. Primul loc a fost ocupat de SCM Vâlcea, cu victorii pe linie.

De menţionat că la festivitatea de premiere, jucătoarea Craiovei, Ana Maria Ţicu, a fost desemnată cea mai bună marcatoare a competiţiei, cu un total de 19 goluri.

Pentru SCM Craiova a fost ultimul turneu de pregătire înaintea reluării campionatului din Liga Florilor.

Rezultate Memorialul „Constantin Tită”:

Sâmbătă, 28 decembrie: SCM Craiova – HC Zalău 33-25, SCM Vâlcea – CSM Slatina 29-20, CSM Slatina – SCM Craiova 26-26, SCM Vâlcea – HC Zalăi 31-22;
Duminică, 29 decembrie: HC Zalău – CSM Slatina 23-20, SCM Vâlcea – SCM Craiova 23-18.

Citeşte şi: România a trecut de Olanda şi va juca în finala „Trofeului Carpaţi”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS