Cercetătorul chinez care a provocat anul trecut un șoc planetar
după ce a anunțat că a creat primii bebeluși „editați genetic” a fost
condamnat la trei ani de închisoare de un tribunal din China, relatează
AFP.
He Jiankui a fost găsit vinovat de încălcarea legilor statului chinez, care interzic experimentele pe embrioni umani.
Instanța a decis, de asemenea, ca omul de știință să plătească o amendă de 3 milione de yuani, aproape 384.000 de euro.
e chercheur a également été condamné à une amende de 3 millions de yuans (384.000 euros).
Anul trecut, profesorul He Jiankui a anunţat că s-a născut o pereche de gemeni editaţi genetic, intervenţia fiind necesară pentru a preveni ca bebeluşii să contracteze virusul HIV, după cum a afirmat cercetătorul.
În luna noiembrie 2018, cercetătorul a acaparat prima pagină a tuturor publicațiilor de presă când a anunțat că a reușit să modifice genele unor bebeluși. Acesta a editat ADN-ul a șapte embrioni umani pentru a-i face mai rezistenți la HIV. Până la momentul actual, cercetarea sa a rezultat în nașterea a două gemene.
He Jiankhui, de la Universitatea de Sud de Știință și Tehnologie din Shenzhen, a fost intens condamnat de comunitatea academică. Desfășurarea unor astfel de experimente în lipsa înțelegerii efectelor pe termen lung a catalogat experimentul ca fiind neetic și potențial periculos. Mai mult decât atât, acesta a anunțat rezultatele cercetării sale în lipsa unor dovezi materiale- în mod normal, cercetarea trebuie validată prin publicarea unor studii recenzate de alți oameni de știință care să poată fi verificate și replicate ulterior.