-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFocar nou de pestă porcină africană, în vecinătatea fermei de porci a deputatului Alexandru Stănescu

Focar nou de pestă porcină africană, în vecinătatea fermei de porci a deputatului Alexandru Stănescu

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat cu doar câteva zile înainte de Crăciun la Vârtop, lângă orașul Corabia, în zona de supraveghere instituită din cauza acestuia fiind cuprinsă și ferma familiei deputatului Alexandru Stănescu.

Focarul nou de pestă a apărut cu doar câteva zile înainte de Crăciun, pe 20 decembrie 2019 fiind semnalată suspiciunea la DSVSA Olt, ulterior analiza laboratorului din Olt fiind confirmată de laboratorul central.
Pesta a apărut într-o gospodărie în care se creșteau 16 porci, toţi fiind neutralizaţi din cauza semnelor clinice de boală. Totodată, s-au instituit zonele de protecție și de supraveghere, astfel:Localitățile şi fondurile cinegetice care se încadrează în zona de protecție: UAT Corabia (Vâtopu), extravilan Vârtopu; FV 53 Orlea.

Localitățile şi fondurile cinegetice care se încadrează în zona de supraveghere: UAT Vădăstriţa(Vădăstriţa), UAT Orlea (Orlea, Orlea Nouă), UAT Gura Padinii (Gura Padinii, Satu Nou), UAT Vădastra (Vădastra), UAT Vişina Nouă (Vişina Nouă), UAT Vişina (Vişina, Vişina Gară), UAT Corabia (Corabia, Tudor Vladimirescu), UAT Obârşia (Coteni); o exploataţie comercială de suine; FV 55 Corabia.

Sub supraveghere din 20 decembrie

„Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, la data de 20.12.2019, încă de la declararea suspiciunii în baza buletinului de analiză emis de Laboratorul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt şi au fost impuse restricţiile de mişcare din și către curțile și localităţile afectate, eliminarea din focar a porcilor vii, ecarisarea cadavrelor, efectuarea dezinfecţiei exploatațiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate, restricţii asupra mişcării cărnii, produselor şi subproduselor animale“, a transmis DSVSA Olt, prin intermediul unui comunicat de presă.

Pesta, aproape de ferma fratelui lui Paul Stănescu

Exploatația comercială amintită în comunicatul transmis de DSVSA aparține familiei deputatului PSD Alexandru Stănescu, fratele fostului vicepremier Paul Stănescu. Ferma are o capacitate de 3.000 de capete, iar la acest moment, din cauza măsurilor care se instituie pentru lupta în focar, în exploatațiile din zona de protecție/supraveghere, nu intră și nu mai poate ieși niciun animal.

61 de focare active

La această dată, în județul Olt sunt active 61 de focare de pestă porcină africană (din 125 confirmate în cursul acestui an). În afara localităților mai sus menționate, care intră în zona de protecție/supraveghere a noului focar, sunt în continuare restricții în următoarele localități, din cauza celorlalte focare active: Curtişoara, Teslui, Oporelu, Strejeşti, Grădinari, Pleşoiu, Găneasa, Slătioara, Slatina, Valea Mare, Priseaca, Ipoteşti, Coteana, Brebeni, Milcov, Brancoveni, Falcoiu, Osica de Sus, Maruntei, Izvoarele, Vâlcele, Schitu.

De asemenea, ca urmare a suprapunerii focarelor în zona de sud a judeţului Olt se menţin restricţiile în localităţile Vlădila, Rotunda, Bucinişu, Studina, Grădinile, Brastavăţu, Obârşia, Vişina Nouă, Vădastra, Vişina, Urzica, Vădăstriţa, Ştefan cel Mare, Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea, Corabia, Gârcov, Izbiceni, Giuvărăşti, Tia Mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS