2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPapa Francisc, după ce a plesnit o femeie peste mâini: Mi-am pierdut răbdarea

Papa Francisc, după ce a plesnit o femeie peste mâini: Mi-am pierdut răbdarea

Papa Francisc și-a pierdut ”răbdarea” și a plesnit o femeie peste mâini pentru a se elibera astfel din strânsoarea acesteia. Incidentul extrem de neplăcut a avut loc în timp ce Suveranul Pontif saluta mulțimea adunată în Piața Sfântul Petru, în ajunul Anului Nou. Ulterior, în mesajul de Anul Nou, Papa a pledat împotriva violenței, afirmând că „orice formă de violenţă împotriva unei femei este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu.

Incidentul în care o femeie îl trage de braț, iar Suveranul Pontif reacționează plesnind-o peste mâini și admonestând-o a fost surprins de presă.

Papa și-a pierdut răbdarea

Papa Francisc a declarat apoi că ”și-a pierdut răbdarea”. ”Ne pierdem răbdarea de multe ori. Asta mi se întâmplă și mie. Îmi cer scuze pentru exemplul rău pe care l-am dat ieri”, a spus Papa Francisc, citat de BBC News. Ulterior, în cadrul slujbei de Anul Nou, Papa Francisc a descris violenţa împotriva femeilor drept „o blasfemie la adresa lui Dumnezeu”.

Femeile sunt cele care dau viaţă, a spus Suvernaul Pontif ”şi totuşi ele sunt în mod continuu insultate, bătute, violate, obligate să se prostitueze şi să pună capăt vieţii care le înmugureşte în pântece”.

Papa: Orice formă de violenţă împotriva unei femei este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu

„Orice formă de violenţă împotriva unei femei este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu, care s-a întrupat dintr-o femeie. Salvarea întregii omeniri a venit din pântecele unei femei. Putem să înţelegem de cât de multă umanitate dăm dovadă după cum tratăm corpul unei femei”, a susţinut el, potrivit Agerpres. Corpul femeii este un sacrificiu adus „pe altarele profane ale publicităţii, ale profitului, ale pornografiei”.

Femeile trebuie eliberate de consumerism, a mai susţinut Papa, adăugând că „femeile trebuie respectate şi onorate” şi că „a lor este cea mai nobilă carne din lume”. „Şi în zilele noastre, maternitatea este degradată pentru că singura creştere de care suntem interesaţi este cea economică”, a punctat Suvernaul Pontif.

Numeroase mame sunt nevoite să fugă în pribegie pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor şi ajung în locuri unde sunt considerate de prisos „de către oameni cu stomacurile pline de mâncare şi inimile golite de dragoste”, a mai susţinut el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS