6.7 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurcia: Parlamentul autorizează desfăşurarea de trupe în Libia

Turcia: Parlamentul autorizează desfăşurarea de trupe în Libia

Parlamentul turc a autorizat joi intervenţia militară în Libia, votând în favoarea unui mandat de un an de desfăşurare a trupelor în această ţară pe fondul escaladării unui război civil, relatează DPA.

Moţiunea a trecut cu 325 de voturi pentru şi 184 împotrivă.

Era de aşteptat ca ea să fie aprobată cu uşurinţă, în timp ce Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, la putere) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi al său aliat de extremă-dreapta, Partidul Mişcării Naţionaliste (MHP), au o majoritate parlamentară.

O sesiune de urgenţă a fost convocată pentru a discuta moţiunea, ce va permite guvernului să decidă calendarul şi scopul desfăşurării, precum şi numărul de forţe armate care urmează a fi trimise.

Turcia sprijină Guvernul de Uniune Naţională (GNA) susţinut de ONU cu sediul la Tripoli, despre care Erdogan afirmă că i-a cerut Ankarei să trimită trupe.

Guvernul prim-ministrului Fayez al-Serraj recunoscut pe plan internaţional luptă pentru putere împotriva unei administraţii rivale cu sediul în estul ţării şi condusă de omul forte mareşalul Khalifa Haftar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS