11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalAmericanii sunt sfătuiţi să plece din Irak

Americanii sunt sfătuiţi să plece din Irak

Statele Unite le cer cetățenilor americani să părăsească de urgență teritoriul irakian.

Solicitarea Departamentului american de Stat vine la câteva ore după atacul de azi dimineaţă, din vecinătatea aeroportului din Bagdad, în urma căruia comandantul forţelor de elită ale Gărzilor Revoluţionare şi un înalt oficial au fost ucişi.

Qassem Suleimani şi Abu Mahdi al-Muhandis au fost lichidați din ordinul președintelui SUA, Donald Trump.

Este neclar, pentru moment, dacă americanii au avut autorizație pentru acest atac comis pe tărâm irakian.

Potrivit CNN, după atac paza ambasadei SUA în Irak a fost întărită. Relațiile dintre Washington și Teheran s-au degradat în timpul administrației lui Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a retras SUA din acordul internațional pentru controlul programului nuclear iranian, stârnind îngrijorare internațională. Înțelegerea fusese parafată de Barack Obama, fostul președinte american.

Șefa Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, a convocat o reuniune de urgență pe tema atacului în care a fost ucis Qassem Suleiman, care a contribuit, în timpul vieții, la consolidarea relaţiilor diplomatice dintre Teheran şi Orientul Mijlociu.

Teheranul a promis să răzbune moartea acestuia, calificând gestul președintelui american drept un „act de război”.

Barilul de țiței s-a scumpit până la pragul de 69 de dolari, cel mai ridicat nivel al ultimelor 3 luni și jumătate.

Iranul este al 6-lea exportator de petrol al lumii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS