″Iranul nu a câştigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere″, a scris vineri pe Twitter preşedintele american Donald Trump, transmite agenția EFE.
Este prima reacție oficială a președintelui american după ce aviaţia SUA l-a ucis la ordinul său pe generalul iranian Qassem Soleimani într-un raid asupra aeroportului din Bagdad.
După 45 de minute de la această postare, președintele american a adăugat, tot pe contul său de twitter, că “generalul Qassen Soleimani a ucis sau a rănit grav mii de americani, pe parcursul unei mari perioade de timp și plănuia să ucidă mult mai mulți, dar a fost prins!”.
“El a fost direct și indirect responsabil de moartea a milioane de persoane, inclusiv numărul mare de protestatari uciși recent în Iran. În timp ce Iranul nu va fi capabil să recunoască acest lucru, Soleimani era atât urât cât și temut în propria țară. Ei nu sunt nici pe departe atât de întristați pe cât lasă să se creadă liderii în exterior. El trebuia lichidat de acum mulți ani”, a adăugat liderul de la Washington.
În acelaşi raid, executat asupra unui convoi pe aeroportul capitalei irakiene, a fost ucis şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene.
Trump a autorizat joi dimineaţa atacul după ce militanţi ai Hashd al-Shaabi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.