Un bărbat, de 64 de ani, din Turburea, este cercetat de poliție după ce și-ar fi amenințat familia cu moartea.
Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi la finalul săptămânii trecute prin apelul 112, de către o femeie, din comuna Turburea, cu privire la faptul că ar avea un conflict cu socrul său, care adresează amenințări cu acte de violență și cu moartea, membrilor familiei.
Polițiști au stabilit că, bărbatul, de 64 de ani, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri mai vechi în familie, ar fi adresat amenințări cu moartea și a recxurs la acte de violență asupra fiului său, de 35 de ani, cât și soției acestuia, de 30 de ani. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de amenințare. Totodată, polițiștii au întocmit un formular de evaluare a riscului și au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, pentru cinci zile, împotriva bărbatului.