-1.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziţii la mai multe primării din Oltenia

Percheziţii la mai multe primării din Oltenia

-

Sute de poliţişti au descins, miercuri dimineaţă, la mai multe primării din Oltenia, dar şi din alte 20 de judeţe. Percheziţiile au fost dispuse de anchetatori într-un amplu dosar privind achiziţii fictive de mărfuri. Anii trecuţi, anchete asemănătoare au vizat primăriile din Calafat, Daneţi şi Ţuglui. De altfel, foştii primari din cele trei localităţi doljene au fost condamnaţi definitiv pentru abuz în serviciu.

Amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare şi instigare la abuz în serviciu. Acestea sunt infracţiunile ce fac obiectul unui amplu dosar penal instrumentat de procurorii din Giurgiu.

Anchetatorii susţin că mai multe instituţii au făcut achiziţii fictive ori la preţuri supraevaluate.
„Mai multe instituții din țară ar fi efectuat plata unor achiziții fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul instituției. Au efectuat plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziția era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepții ale mărfurilor achiziționate.

Aceste achiziții ar fi fost făcute de la diferite societăți comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleași persoane fizice, au sediul social și domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate. Societăţile comerciale au înregistrat venituri doar din încasări de la unități administrativ-teritoriale, instituții de învățământ și alte instituții. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 2.000.000 de euro“, au explicat oamenii legii.

Percheziţii la mai multe primării din Oltenia

Ieri-dimineaţă, poliţiştii au descins la sediile instituţiilor şi societăţilor implicate. În total, au fost făcute 102 percheziţii în 25 de judeţe şi Bucureşti. Au fost vizate toate cele cinci judeţe din Oltenia. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în judeţul Dolj au fost vizate mai multe primării şi unităţi de învăţământ.

„Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale. Sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz în serviciu“, au mai precizat anchetatorii.

„Reţetă“ asemănătoare la alte primării din Dolj

În februarie 2019, Constantin Spiridon, fost primar al comunei Daneți, a fost condamnat definitiv într-un dosar de abuz în serviciu. Anchetatorii au reţinut că fostul edil a făcut o serie de achiziții la prețuri supraevaluate de la firmele controlate de Vasile Anghel, fratele lui Bercea Mondial. Este vorba de indicatoare, leagăne, stații de autobuz și alte bunuri care ar fi fost achiziționate de Primăria Daneți la prețuri mult „umflate“. Fostul edil a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.

Constantin Spiridon a fost arestat preventiv în perioada iulie-decembrie 2014

În mai 2018, magistrații Curții de Apel Craiova l-au condamnat la patru ani și 11 luni de închisoare cu executare pe Mircea Guță, fost primar al municipiului Calafat. Fostul primar a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită. În acest dosar, anchetatorii au reținut că, în schimbul unui autoturism Chrysler, Mircea Guță a făcut o serie de achiziții prin care a păgubit bugetul orașului cu peste 300.000 de euro.
În prezent, Mircea Guţă este încarcerat la Penitenciarul Pelendava.

Achiziţii la preţuri supraevaluate în alte două comune

Condamnat cu executare a fost şi Paulică Neagoe, fost primar al comunei doljene Țuglui. Anchetatorii au reţinut că, între anii 2008-2012, Paulică Neagoe a acceptat plata unor facturi pentru produse şi bunuri a căror valoare a fost supraevaluată. Este vorba de pichete PSI, coşuri de gunoi, tobogane şi balansoare pentru mai multe locuri de joacă, unele construite în câmp, dar şi bănci ori indicatoare rutiere.

În februarie 2016, Neagoe a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare. Fostul primar Neagoe a fost eliberat condiționat din penitenciar pe în septembrie 2016, printr-o hotărâre a Judecătoriei Găești.

În decembrie 2017, procurorii DNA dispuneau trimiterea în judecată a Janei Fulga, fost primar al comunei doljene Șimnicu de Sus. Jana Fulga a ocupat fotoliul de primar între anii 2008 – 2016. Fostul edil a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.
Pe scurt, anchetatorii au reţinut că inculpata a dispus achiziţionarea directă a unor bunuri la preţuri supraevaluate. Ar fi primit mită 50.000 de la administratorul unei firme pentru a încheia contracte cu primăria. Acest dosar se află pe rolul Curţii de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în...

Conform avertizărilor emise luni dimineaţa de Administraţia Naţională de...

ȘTIRI GdS