22.9 C
Craiova
duminică, 29 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiovenii merg la psiholog doar daca este gratis

Craiovenii merg la psiholog doar daca este gratis

Pentru multi romani, imaginea psihologului este aceea intilnita in filmele americane, a omului care patrunde in mintea ta, te scapa de obsesii si angoase sau, daca este cazul, iti schimba personalitatea din temelii, astfel incit, in urma psihoterapiei, nu-ti mai vine sa-ti omori sotul, sotia sau prietenul cu care crezi ca te insala sotia.

Destul de multi cred, de asemenea, ca o persoana care ajunge la psiholog este probabil „sarita de pe fix“ si ar fi bine sa te feresti de ea. In ambele cazuri, avem de-a face cu false impresii, pentru ca psihologul te ajuta doar sa te vindeci de frustrari ori de spaime sau chiar sa te schimbi, iar a merge la un psiholog reprezinta, inainte de toate, dorinta de te cunoaste pe tine insuti si de a te accepta asa cum esti. In prezent, in Craiova sint 50 de psihologi, iar in intreaga tara nu sint mai mult de 2.500, extrem de putini raportat la cele 23 de milioane de romani.

Majoritatea psihologilor din Romania sint angajati la stat si oarecum specializati pe anumite domenii – la Directiile Judetene pentru Protectia Copilului, in cadrul diverselor institutii neguvernamentale de genul World Vision, in cadrul Ministerului Transporturilor, in politie sau in sistemul penitenciarelor. Numarul celor care au propriul cabinet de consiliere sau psihoterapie este, de asemenea, foarte mic. In Craiova, doar trei psihologi dispun de cabinete particulare.

Nevoia de psihologi

Psihologul Adriana Rotaru lucreaza in cadrul Centrului de Asistenta Psihopedagogica Dolj si are propriul cabinet particular, care, spune ea, nu reprezinta deloc o afacere: „Multi dintre cei care vin la cabinet o fac doar o singura data, prima consultatie fiind gratuita. Totul e bine si frumos pina aud ca pentru restul sedintelor de consiliere trebuie sa plateasca intre 50.000 si 75.000 de lei. Cind vine vorba de bani, le scade entuziasmul si dau bir cu fugitii.“

In aceasta situatie, majoritatea clientilor o viziteaza pe Adriana Rotaru la Centrul de Asistenta Psihopedagogica Dolj, unde consultatiile sint gratuite. Experienta ultimilor ani o fac pe Adriana Rotaru sa sustina ca nevoia de psiholog este tot mai mare in Romania: „Lipsa educatiei in vederea rezolvarii la timp a problemelor personale, grijile vietii de zi cu zi, viteza cu care se deruleaza evenimentele in societatea romanesca, stresul, frustrarile generate de diferenta dintre dorinte si implinirea acestora fac ca psihologul sa fie tot mai important pentru romani“.

Cele mai frecvente cazuri cu care psihologul Adriana Rotaru se confrunta sint cele in care este vorba de conflictele intre parinti si copii si de scaderea continua a motivatiei elevilor pentru carte, care este din ce in ce mai putin vazuta ca o cale de acces spre succes si bunastare. Neintelegerile dintre soti cauzate de gelozia unuia dintre ei, de infidelitati, de rutina zilnica ori de amestecul parintilor in casnicia lor sint tot atitea motive pentru care oamenii ajung la psiholog.

Psihoterapeutul- floare rara

Putini psihologi, dar si mai putini psihoterapeuti – aceasta este concluzia statisticilor despre situatia din Romania. Cei mai multi psihologi romani sint calificati in consiliere de diverse tipuri: matrimoniala, psihopedagogica sau orientare scolara.

Un numar extrem de scazut de psihologi sint calificati pentru a face psihoterapie cu pacientii. „Consilierea presupune rezolvarea unor probleme punctuale – vindecare de gelozie de exemplu. Psihoterapia inseamna mult mai mult. Ea urmareste de multe ori reconstructia personalitatii unui om sau schimbarea totala a comportamentului acestuia. Poate fi vorba aici de fobii sau de complexe de inferioritate extrem de accentuate“, explica Adriana Rotaru, care este convinsa ca multe din dramele care apar pe primele pagini ale ziarelor – crime, sinucideri, violuri – nu ar mai avea loc daca oamenii ar constientiza ajutorul pe care il pot primi din partea unui psiholog.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS