6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAmical / Universitatea Craiova – Eintracht Braunschweig, scor 2-0. Golurile s-au lăsat așteptate

Amical / Universitatea Craiova – Eintracht Braunschweig, scor 2-0. Golurile s-au lăsat așteptate

Universitatea Craiova a început seria partidelor de verificare din cadrul stagiului din Antalya. În această dimineață, în incinta bazei Arcadia, alb-albaștrii și-au măsurat forțele cu Eintracht Brawnschweig, grupare care ocupă locul 4 în liga a 3-a din Germania. Oltenii s-au impus cu 2-0, ambele goluri fiind marcate în repriza secundă.

Prima parte, destul de anostă

Așa cum era de așteptat, antrenorul Universității Craiova, Corneliu Papură, a început meciul cu un unsprezece inedit. El a mizat pe foarte mulți tineri.

Iată cum a arătat formula de start: 25. Marinescu – 18. Vlădoiu, 31. Dobre, 2. Tiago, 30. Mățel – 37. Danciu, 34. Ionuț Popescu, 21. Ivanov – 22. Bărbuț, 20. Markovic, 17. Baiaram.

Căpitanul Universității din prima repriză a fost Cristi Bărbuț.

În minutul 22, Markovic a reușit să marcheze, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.

În prima parte s-a jucat pe contre, dar cu o dominare mai mare și cu un plus la capitolul ofensiv în dreptul nemților. Universitatea nu a avut prea multe acțiuni finalizate cu reluări pe spațiul porții.

Universitatea Craiova a schimbat distribuția la pauză

În partea secundă, staff-ul tehnic al Universității Craiova a schimbat întreaga distribuție. Papură a mizat pe următoarea formulă: 13. Pigliacelli – 27. Martic, 15. Cosic, 33. Bălașa, 5. Vătăjelu – 16. Nistor, 8. Mateiu, 10. Cicâldău – 9. Ivan, 7. Roman, 28. Mihăilă.

Alb-albaștrii au deschis scorul prin Mihăilă, cu un șut pe jos, de la 16 metri (’53).

În minutul 64 meciul a fost întrerupt. Jucătorii celor două formații au fost nevoiți să intervină și să întrerupă un conflict între căpitanul Alex Cicâldău și un mijlocaș al nemților, după un fault de la spate. După trei minute de discuții partida s-a reluat. În schimb Cicâldău a fost eliminat (’66). În locul lui a intrat Ivanov.

De remarcat că banderola de căpitan se află pe brațul lui Mihai Roman, după ieșirea lui Cicâldău.

Universitatea Craiova și-a majorat avantajul după o gafă a portarului. Nistor a centrat cu efect, dintr-un corner de pe partea stângă, în careul de 6 metri, iar portarul a ieșit prost și a scăpat mingea în plasă (’83).

VIDEO / Golurile Universității Craiova din amicalul cu Eintracht Braunschweig

Mai sunt de jucat patru amicale în Antalya

Acesta a fost primul test susținut de Universitatea Craiova în Antalya. În programul de lucru al Științei figurează alte patru meciuri, după cum urmează:

-17 ianuarie: FC Aarau (locul 7 în liga secundă din Elveţia);
-18 ianuarie: Pogon Szczecin (locul 3 în prima ligă din Polonia);
-23 ianuarie:Zaglabie Lubin (locul 10 în prima ligă din Polonia);
-24 ianuarie: AC Wolfsberger (locul 4 în prima ligă din Austria).

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS