O tânără din Japonia a fost obligată să facă un test de sarcină înainte de a urca la bordul unui avion cu destinația Saipan, o insulă din Oceanul Pacific, scrie The Wall Street Journal. Incidentul s-a petrecut în noiembrie 2019.
Midori Nishida, o tânără de 25 de ani, urma să ia un zbor din Hong Kong către insula Saipan pentru a-și vizita părinții. Însă, personalul companiei aeriene i-a impus o condiție bizară: pentru a putea urca la bordul avionului, Midori trebuia să facă un test de sarcină.
Insula Saipan din Oceanul Pacific a devenit o destinație preferată de femeile care doreau să dea naștere pe teritoriul Statelor Unite, copiii devenind astfel eligibili pentru cetățenia americană.
Midori Nishida a declarat pentru The Wall Street Journal că „experiența a fost extrem de umilitoare”. Fiindcă testul nu a ieșit pozitiv, tinerei i s-a permis să urce la bordul avionului.
Oficialii companiei Express Airways au explicat că măsura luată nu a fost decizia lor: „Ne cerem scuze față de oricine a fost afectat”. Ei au mai adăugat că această practică a fost momentan suspendată.
Valentina Grădinaru