O româncă de 37 de ani, originară din Tulcea, a fost găsită fără suflare în apartamentul în care locuia într-o localitate situată în nord-vestul Germaniei. Poliţiştii susţin că femeia a fost omorâtă, iar doi suspecţi se afla deja în custodia poliţiei.
Femeia lucra de ani buni în Germania şi locuia alături de iubitul ei, de 37 de ani. Bărbatul a fost cel care a alertat poliţia în jurul orei opt pentru că nu putea să intre în apartament
Anchetatorii au găsit trupul femeii plin de lovituri, iar criminaliştii susţin că cel sau cei care au comis fapt au dat dovadă de o cruzime ieşită din comun
Poliţiştii au audiat mai mulţi vecini care au menţionat că în timpul nopţii s-au auzit zgomote puternice din casă în care locuiau cei doi romani, dar nimeni nu a intervenit.
Până la această oră, au fost reţinuţi doi suspecţi, dar anchetatorii din Germania nu au dat alta amănunte despre identitatea lor.