Patru tineri din județul Gorj au ajuns în arestul poliției după ce au făcut scandal și au produs distrugeri, respectiv pentru amenințare.
În prima situație, trei tineri, cu vârste cuprinse între 23 şi 35 de ani, din comuna Bustuchin, respectiv Roşia de Amaradia, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, au fost reținuți de oamenii legii. Potrivit poliției, în noaptea de17 spre 18 ianuarie, aflându-se în incinta unei societăţi comerciale din comuna Hurezani, în urma unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui tânăr, de 22 de ani, din comuna Licurici. Ei ar fi distrus mai multe bunuri din incinta societăţii comerciale. Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Al doilea caz vizează un tânăr, de 26 de ani, din comuna Fărcăşeşti, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de tulburare a ordini şi liniştii publice şi ameninţare. Polițiștii au stabilit că, tânărul, aflându-se în incinta unei societăţi comerciale din comuna Fărcăşeşti, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a manifestat agresiv prin gesturile și limbajul injurios la adresa angajatei localului, de 36 de ani, din aceeaşi localitate. El a adresat injurii și altor clienți aflați de față, tulburând în acest sens buna desfășurare a activității localului. El a adresat totodată şi ameninţări cu acte de violenţă.