2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia, în topul țărilor cu consum excesiv de alcool

România, în topul țărilor cu consum excesiv de alcool

România, aflată printre cei mai mari producători de vin din lume, a urcat în ultimii ani și în topul țărilor cu cei mai mulți consumatori de alcool. Suntem pe locul cinci, după Belarus, Republica Moldova, Lituania, și Rusia.

Potrivit companiei de cercetare Reveal Marketing Research, berea se consumă cel mai mult în România, potrivit stirileprotv.ro. Aproape o treime dintre români o preferă. Urmează vinul, cidrul și băuturile spirtoase.
Spre deosebire de alți europeni, încă preparăm acasă și alte băuturi.

Alcoolul, pretext pentru întâlnirile cu rudele, prietenii sau partenerii de afaceri

Într-o familie din Brașov, alcoolul este un pretext pentru întâlnirile cu rudele, prietenii sau partenerii de afaceri. Orice problemă, spun oamenii, își găsește rezolvarea „la un pahar“.
„În mod obișnuit, în casă consumăm vin roșu, vin alb ca și aperitiv și seara, în fața televizorului, la o discuție, un parhar de Calvados, care este un alcool tare“, spune Dana Neagu.

Berea are trecere la români şi în miez de iarnă

Românii asociază berea cu micii, ceafa și cârnăciorii la grătar. Pentru aceste preparate au, de asemenea, o slăbiciune.
Caracterizat de mulți ca fiind răcoritor, lichidul preparat din drojdie, malț, hamei și apă are trecere la noi și în miez de iarnă.
„Este o băutură mai accesibilă ca și preț de cost. Concentrația alcoolică nu este foarte ridicată“, a precizat Vasile Pădurean, Facultatea de Alimentație Publică și Turism Brașov.

Cei peste 45 de ani consumă, de regulă, tărie

Puțini români spun că beau tărie, deși suntem renumiți pentru țuică și palincă. O fac, de regulă, cei peste 45 de ani.
Când vine vorba despre cum își aleg băuturile alcoolice, principalul factor de decizie, în cazul a 44% dintre români, este prețul. În medie, bugetul alocat săptămânal de un român pentru tărie este de 15 lei. Deși tinerii beau cel mai puțin, sunt dispuși să dea mai mulţi bani.
„Tinerii preferă mai mult să bea shot-uri, digestive, cocktailuri. Vor să experimenteze băuturi noi, combinații de cafea cu alcool, suc natural cu alcool. În general, consumă long-drinks-uri, cuba libre, votcă cu energizant, votcă cu apă tonică“, a precizat Andrei Anghel, ospătar.

20% dintre români își prepară singuri băuturile alcoolice

Studiul arată că aproape 20% dintre români își prepară singuri băuturile alcoolice. Un procent apropiat de acesta îl procură de la rude sau prieteni.
Pentru unii este prilej de mândrie să își fermenteze vinul în beci ori să distileze palincă în alambicul moștenit din familie.
În plus, legislația nu impune accize alcoolului produs pentru consumul propriu.
În ceea ce privește preferințele în funcție de sex, studiul a scos la iveală ceea ce știam deja. Berea rămâne băutura preferată a bărbatului român, în timp ce femeile înclină mai mult spre vin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS