4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova şi-a schimbat ultimul adversar din cantonamentul din Antalya

Universitatea Craiova şi-a schimbat ultimul adversar din cantonamentul din Antalya

Universitatea Craiova continuă pregătirile pe pământ turcesc până pe 25 ianuarie. Alb-albaştrii au susţinut în cadrul acestui cantonament din Antalya trei partide de verificare până acum. Au înregistrat o victorie, 2-0 cu Eintracht Brawnschweig, şi două înfrângeri, 0-1 cu FC Aarau şi 1-3 Pogon Szczecin.

Ştiinţa mai are de susţinut două teste până la revenirea în ţară. Primul va avea loc joi, 23 ianuarie, de la ora 15.00, pe stadionul „Limak Arcadia Football Center“, cu Zaglabie Lubin (locul 10 în prima ligă din Polonia).

În privinţa ultimului test lucrurile s-au mai schimbat puţin între timp. Iniţial fusese anunţat un joc în compania lui AC Wolfsberger (locul 4 în prima ligă din Austria). Adversarul a fost înlocuit din motive necunoscute.

Cum băieţii lui Corneliu Papură au nevoie de jocuri în picioare până la reluarea Ligii I, oficialii clubului au reuşit să parafeze un amical cu MFK Karviná. Aceasta este ocupanta locului 15 (penultimul) din prima ligă din Cehia. MFK Karvina va fi ultima adversară a Științei din cantonament. Meciul se va desfăşura vineri, 24 ianuarie, de la ora 15.00, iar pe 25 este programată revenirea în ţară.

Universitatea Craiova va susţine apoi, pe 31 ianuarie, primul joc din mini-returul Ligii I. Oponentă îi va fi Gaz Metan Mediaş, duelul fiind programat de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

Citeşte şi: Silviu Lung îl urmează pe Fane Stoica la Ceahlăul Piatra Neamţ

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS