O femeie din Timișoara, victimă a unui accident rutier care a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, în zona centrală a municipiului Târgu Jiu, este revoltată de modul în care a fost tratată în Spitalul Județean de Urgență din oraș.
Nonn Narghita, din Timișoara, a declarat că a avut ghinionul să fie implicată într-un accident rutier la Târgu Jiu și să fie tratată la unitatea medicală de aici. Medicii nu au reușit să îi descopere o fractură și au decis să o externeze, după ce i-au transmis că nu are nimic.
Femeia a povestit cum, la Radiologie, medicul a fost interesat de ce pacienta avea piercing și mai puțin de examenul medical. Aici ar fi trebuit să îi fie depistată fractura la picior, însă nu s-a descoperit nimic.
Externată după o zi, cu dureri la picior
Bolnava a spus că a fost externată din spital chiar a doua zi după accident. A mers, când a ajuns acasă, la spitalul din Timișoara. A dorit să facă o investigație pentru că durerile nu se opreau. Abia acolo s-a stabilit că femeia a suferit o fractură și este nevoie de o intervenție chirurgicală.
Pacientă: „Mi-au dat drumul pentru că au zis că nu am nimic rupt”
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a început o investigație pentru a stabili ce s-a întâmplat cu pacienta originară din Timișoara.
Medicii de la Pediatrie au refuzat să să administreze o perfuzie unei fetițe de şapte ani
Mai toate investigațiile interne de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu s-au încheiat, în ultimii ani, în coadă de pește. Dacă medicii s-au ales cu plângeri la Colegiul Medicilor, acestea au fost clasate în mare parte. Unitatea medicală continuă să rămână cu o imagine negativă.
Tot recent, respectiv la finalul săptămânii trecute, cadrele medicale de la Secția Pediatrie au refuzat să perfuzeze o fetiță de şapte ani din Târgu Jiu, care nu mai putea mânca pentru că vomita toată hrana. Motivul a fost că nu mai există paturi. În cele din urmă, copila a fost primită și tratată la Spitalul Novaci. Nu este singurul caz în care unii medici de la Târgu Jiu refuză să trateze pacienți. Anul trecut a fost şi cazul unei bătrâne cu afecțiuni respiratorii pe care o doctoriță nu a vrut să o investigheze medical și a consemnat acest lucru în actele medicale.
La conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu se află un manager interimar, iar Consiliul Județean Gorj încearcă să organizeze un concurs pentru a instala un nou director. Fostul manager, Gigel Capotă, s-a aflat în ultimul an în centrul unor scandaluri. Corpul de Control al Ministerului Sănătății a depistat o serie de deficiențe la unitatea medicală, iar fostul ministru de resort vorbea de retragerea acreditării. Raportul de Control care vizează Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a ajuns la DNA Craiova.