Portarul Universităţii Craiova, Mirko Pigliacelli, a analizat perioada de pregătire din Antalya şi consideră că echipa s-a antrenat foarte bine. Italianul de 26 de ani şi 1.84 metri a vorbit despre meseria de portar. A dezvăluit şi cum a ajuns între buturi atunci când era copil.
„Am început să joc fotbal la 5-6 ani şi antrenorul ne-a pus pe teren. După două săptămâni un băiat a spus că nu mai vrea să fie portar. Atunci am zis să încerc eu. Tatăl meu, a fost portar, mi-a spus că e greu. ‘Stai acolo şi aleargă să dai gol’ mi-a spus, dar eu am zis ‘nu’. Cred că am spiritul şi gândirea unui portar. În meseria de portar ai parte de un efort fizic, dar nu la fel precum cel al jucătorilor de câmp. Din punct de vedere mental este ceva diferit. Tu eşti singur în poartă, iar dacă greşeşti e gol. În schimb, dacă greşeşte un atacant poate să fie 0-0“, a spus goalkeeper-ul Ştiinţei, evaluat la 1300.000 de euro.
„Perioada asta este frumoasă, facem mult antrenament, două şedinţe pe zi şi lucrăm foarte bine cu antrenorul cu portarii. E puţin mai grea, dar ăsta este cantonamentul. În Italia făceam cantonament doar iarna, pentru că diferă vremea. Este frumos că stăm împreună, aici este foarte frumos şi este benefic“, a menţionat Pigliacelli.
„După o săptămână credeam că sunt la echipa asta de 10 ani“
Mirko Pigliacelli şi-a amintit de momentul venirii la Universitatea Craiova. A vorbit şi despre tensiunile sale cu suporterii din Bănie. A reafirmat că nu a avut niciun amestec cu plecarea lui Victor Piţurcă.
„M-am adaptat foarte repede la Craiova, dar clubul m-a ajutat mult, la fel şi colegii. După o săptămână credeam că sunt la echipa asta de 10 ani. Aşa cum am spus înainte de plecarea în cantonament, eu nu am înţeles foarte bine ce s-a întâmplat. Dacă a plecat Mister (Victor Piţurcă – n.r.) cu siguranţă nu a fost decizia mea, nu a fost treaba mea. După am văzut ce s-a scris pe pagina suporterilor, în presă, dar cu siguranţă lucrurile nu au stat aşa. Niciodată nu am aruncat cu tricoul pe jos, iar când am fost trimis la echipa a doua am mers acolo. Nu am avut nicio amendă şi nu am avut nicio problemă.
Probabil a spus cineva la conducere că aş fi făcut asta şi cineva a crezut. Repet: nu am făcut nimic. Dacă făceam ceva din ce s-a scris, cu siguranţă clubul mă dădea afară. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva, dar la fotbal mai apar astfel de lucruri. Sunt relaxat, pentru că atunci când ştii că nu ai făcut nimic rău nu trebuie să-ţi fie frică“, a spus Mirko.
„Niciodată nu m-am gândit să plec de la Craiova“
Acesta mai are contract cu Universitatea Craiova până pe 30.06.2022 şi nu are de gând să părăsească Bănia. A subliniat că iubeşte Craiova, clubul şi suporterii.
„Niciodată nu m-am gândit să plec de la Craiova. Nu trebuie să port discuţii cu nimeni, ci să mă antrenez bine şi să-mi fac treaba cât mai bine. Nu a fost frumos pentru familia mea. Ei sunt în Italia, au văzut ce s-a scris pe ziduri… Dar le-am spus să stea calmi, că nu sunt probleme. Am mai spus-o în urmă cu două săptămâni: iubesc Craiova, iubesc clubul ăsta, suporterii şi în continuare vreau să stau aici“, a punctat Pigliacelli.
Portarul Ştiinţei înţelege dorinţa suporterilor de a obţine titlul. El îi aseamănă pe fanii din Peluza Nord cu galeriile echipelor Napoli şi AS Roma.
„Pentru mine nu este o chestie de răbdare (în privinţa publicului craiovean – n.r.). Pentru noi suporterii sunt foarte importanţi, vin foarte mulţi la stadion şi e normal să vrea să luăm un titlu. Pentru mine e simplu, sunt două galerii care se pot apropia de cea a Craiovei: Napoli şi Roma. Ambele galerii au acelaşi spirit precum cel al Craiovei. Pentru fani am următorul mesaj: echipa a lucrat foarte bine în cantonament şi când va începe campionatul cu siguranţă vom da totul să câştigăm orice meci“, a încheiat Mirko Pigliacelli.
Citeşte şi:
- Adrian Mutu, în vizită de lucru în cantonamentul Universităţii Craiova
- Ionuţ Mitran şi Marian Danciu, convocaţi la naţionala României U18
- LPF: ediția 2019-2020 a Ligii I este cea mai spectaculoasă. Ştefan Baiaram este şi el menţionat în statistică!