Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro, la nivelul marilor oraşe din România, ritmul de creștere a prețurilor de pe piața rezidențială autohtonă a accelerat în 2019, faţă de 2018. Astfel, la nivelul trimestrului al patrulea din 2019, locuințele (atât apartamente, cât și case) erau cu 7% mai scumpe decât în 2018. Analiza din 2018 comparativ cu anul anterior arăta un avans al preţurilor la imobiliare cu 5,3%.
„Din analiza preţurilor apartamentelor atât pe piaţa locală, cât mai ales pe cea naţională, observăm că preţurile au crescut foarte mult şi au rămas foarte sus stabilite. Cel puţin din punctul meu de vedere, preţurile sunt foarte sus. Există un cumul de factori care au dus la creşterea preţurilor la imobiliare. Consider că principalul factor este acela că au crescut substanţial veniturile bugetarilor. Acest lucru a făcut ca mulţi dintre ei să demareze acţiuni de achiziţionare de locuinţe.
Cred că este cel mai important factor care a condus la ridicarea şi stabilirea preţurilor pe piaţa imobiliară“, a precizat la emisiunea Economia Sudului, de la Radio Sud, specialistul în imobiliare Cristian Clenciu, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI).
El a spus, cu alte ocazii, că în Craiova nu există fundamente economice pentru creşterea preţurilor la apartamente, în ultimii ani. În opinia specialistului în imobiliare, alt factor al creşterii preţurilor ar fi acela că cei care construiesc în Craiova urmează trendul de creştere din restul ţării, fără să existe motive economice locale solide.
Preţurile apartamentelor, în câteva mari oraşe
Potrivit unor statistici realizate de Imobiliare.ro, în marile municipii se observă că, pe finalul anului 2019, preţurile de tranzacţionare la apartamente au scăzut. De exemplu, în Cluj, indicele imobiliar la apartamentele vechi a scăzut uşor, cu 0,1% faţă de luna anterioară. Indicele imobiliar în Cluj la apartamentele vechi este 1.691 euro/mp. La apartamentele noi, indicele este cel mai mare din ţară, respectiv 1.712 euro/mp.
Indicele imobiliar în Timişoara, la apartamentele noi, era de 1.273 euro/mp, în scădere uşoară faţă de luna anterioară cu 0,4%.
În acelaşi timp, în alte mari oraşe, preţurile au crescut în decembrie faţă de noiembrie. În Bucureşti, indicele imobiliar este de 1.413 euro/mp la apartamentele noi, în creştere faţă de luna anterioară cu 2,9%. La apartamentele vechi, indicele imobiliar în Bucureşti este de 1.343 de euro/mp.
În Iaşi, media tranzacţiilor imobiliare (potrivit statisticilor realizate de site-ul citat) era, pe finalul anului 2019, de 1.341 de euro pe metrul pătrat la apartamentele noi. La cele vechi, indicele imobiliar era de 1.340 de euro/mp. Se observă că la Iaşi preţurile la apartamentele noi şi la cele vechi sunt cam la acelaşi nivel.
La Constanţa, preţurile medii de tranzacţionare la apartamentele noi erau de 1.212 euro/mp, în uşoară creştere cu 1,6% faţă de luna anterioară. Şi la cele vechi au fost preţuri apropiate de cele noi, respectiv, 1.209 euro/mp.
Preţurile apartamentelor din Craiova, mai mari decât în multe alte oraşe importante
Pentru Craiova nu sunt suficiente tranzacţii pe site-ul respectiv pentru a se contura un indice imobiliar. În general, date statistice ample despre tranzacţiile imobiliare din Craiova nu există. Însă specialistul în imobiliare Cristian Clenciu a precizat că în Craiova apartamentele se vând cu preţuri între 1.250 de euro/mp, la apartamentele vechi, până la aproximativ 1.450-1.500 de euro pe metrul pătrat, în cazul apartamentelor noi. Datele sunt din experienţa personală de vânzări a specialistului în imobiliare.
După anunţurile postate în zile diferite în GdS, se observă la apartamentele vechi preţuri de 1.300 de euro/mp sau chiar de 1.400 de euro/mp. De exemplu, pentru un apartament cu 2 camere, ultramodern, proprietarul cerea 65.000 de euro. Raportat la suprafaţa apartamentului, reieşea un preţ de 1.382 de euro/mp. De asemenea, pentru un apartament cu trei camere, de 64 mp, proprietarul cerea 88.000 de euro. Reiese un preţ mediu de 1.375 de euro/mp, dacă la acest preţ se finalizează tranzacţia.
Preţurile apartamentelor din Craiova nu se justifică economic
La apartamentele noi, preţurile ajung la 90.000 – 100.000 de euro. Media ajunge la peste 1.400 de euro/mp. În unele cazuri, depăşesc şi 1.500 de euro/mp.
Se observă că în Craiova sunt preţuri mai mari decât în mari oraşe mult mai dezvoltate economic decât Bănia. Sunt mai mari decât în Timişoara, Constanţa sau chiar Iaşi. Preţurile imobiliarelor din Craiova se apropie vertiginos de cele din Bucureşti.
Cristian Clenciu a precizat, în repetate rânduri, la Radio Sud, că în ultima perioadă, preţurile apartamentelor din Craiova cresc fără o justificare economică. Fără ca zona să se fi dezvoltat economic. Singura explicaţie este că o anumită categorie de salariaţi au venituri mai mari şi forţează cererea.
Estimări de stabilizare a preţurilor în 2020
Specialistul în imobiliare prezent la Economia Sudului a precizat că în 2020, în Craiova, preţurile s-ar putea stabiliza din cauza concurenţei pe piaţa de profil. „Îmi menţin aceleaşi păreri pe care le-am emis în 2019, legate de evoluţia pieţei. Şi anume, că în 2020 preţurile se vor stabiliza. Ba chiar vor înregistra scăderi.
Aceste lucruri sunt posibile având în vedere afluxul mare de locuinţe aflate în vânzare sau în construcţie şi care vor fi livrate în perioada imediat următoare. Este un aflux mare de locuinţe nu numai în Craiova, ci şi în marile oraşe din România. Or, asta va duce inevitabil la concurenţa între dezvoltatori, la concurenţa între proiectele rezidenţiale. Singurul loc unde se poate umbla în astfel de situaţii de concurenţă este nivelul preţului“, a spus Cristian Clenciu, la emisiunea Economia Sudului, de la Radio Sud.
Dezvoltatorii au marjă de profit de 30%
Unii dezvoltatori justifică majorarea preţurilor la locuinţele noi prin faptul că s-au scumpit materialele de construcţie. Chiar dacă acestea s-au scumpit, prin majorarea preţurilor apartamentelor, cei care construiesc este posibil să îşi fi menţinut marja de profit. În acest sector de activitate, marja de profit nu este neglijabilă.
Vicepreşedintele ARAI a menţionat la Radio Sud, că marja de profit pentru cei care construiesc imobile este de circa 30%, „fapt ce arată apetitul multora pentru a construi“. Marja de profit ar fi aceeaşi şi pentru dezvoltatorii imobiliari din Craiova, şi pentru firmele şi persoanele care au construit blocuri fără a fi dezvoltatori imobiliari.
Emisiunea Economia Sudului, de la Radio Sud, poate fi ascultată mai jos: