2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona defilează la Australian Open. Victorie lejeră cu Putinseva

Simona defilează la Australian Open. Victorie lejeră cu Putinseva

Tenismena Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale turneului de tenis Australian Open. Românca a învins-o, sâmbătă, la Melbourne, pe kazaha Iulia Putinţeva, cu scorul de 6-1, 6-4. Halep a controlat meciul şi s-a impus după o oră şi 18 minute.

În primul set, de la scorul de 1-1, româna a jucat perfect, fără erori și a reușit cinci game-uri consecutive. Acestea i-au asigurat și câștigarea primului act, 6-1.

În schimb, setul secund a fost mult mai echilibrat. Putinţeva (38 WTA) a fost mai agresivă, iar Simonei nu i-a mai intrat primul serviciu ca până atunci. S-a mers cap la cap până la 2-2, după care Halep a reuşit un prim break, dar imediat şi-a pierdut serviciul. Simona a făcut un nou break, iar apoi şi-a confirmat avantajul, desprinzându-se decisiv la 5-3. Putinţeva a reuşit să îşi facă serviciul, dar Halep a încheiat conturile cu 6-4.

Halep (28 ani), care a pierdut în optimi la ediţia de anul trecut la Melbourne şi a jucat finala în 2018, şi-a asigurat un cec de 300.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.

În optimi, Halep o va înfrunta pe câştigătoarea dintre belgianca Elise Mertens, cap de serie numărul 16, şi americanca Cici Bellis.

Citește și: Tenis de masă / România merge la Olimpiadă după un joc dificil cu India

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS