Începând de astăzi intră în vigoare Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.
Potrivit oamenilor legii, acestă lege instituie ”reguli clare și transparente” referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, prevede condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei. În plus, sunt cuprinse și situațiile în care polițistul poate utiliza forța.
Tot prin acestă lege cresc amenzile pentru refuzul legitimării sau organizarea de petreceri private în spațiul public.
Ce poate face polițistul
”Polițistul are dreptul să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat”, precizează Poliția Română.
De asemenea, polițiștii au dreptul să conducă o persoană la secție în mai multe situații. De exemplu, atunci când nu i se poate stabili identitatea, când se bănuiește că pregătește sau a comis o faptă ilegală, O persoană mai poate fi dusă de polițiști la secție atunc când periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală a sa ori a altei persoane.
Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.
Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată, fără a depăși 8 ore de la momentul inițierii deplasării.
În situația în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită, termenul de 8 ore se poate prelungi cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și, după caz, luării măsurilor legale, Această perioadă nu poate depăși 12 ore de la momentul inițierii deplasării. Vechea lege prevedea un termen de 24 de ore.
Polițistul poate intra în orice spațiu pentru a salva o viață
De asemenea, legea prevede că polițistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuință sau în orice spațiu, fără consimțământ, pentru a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane. Condiția este să existe indicii ca în acel spațiu este o persoană aflată în pericol.
A mai fost introdusă prezumția săvârșirii unei acțiuni violente împotriva polițistului. De exemplu, atunci când persoana care a fost avertizata să nu se apropie continuă să se apropie de polițist. Acțiunea persoanei dă dreptul polițistului de a interveni, utilizând forța, proporțional și strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul și pentru a lua măsurile legale necesare.