Mai mulţi elevi de la licee de top din Craiova sunt protagoniştii unor scene de violenţă în plină stradă. Elevii implicaţi au fost filmaţi, iar respectivele imagini au devenit virale.
Este vorba despre patru filmuleţe în care se observă şcene de violenţă verbală şi fizică între eleve de gimnaziu. Din primele date, una dintre agresoare ar fi de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti „, din Craiova, care bate şi umileşte o fată din Colegiul Naţional ” Carol I”, din Craiova. Scena se petrece în spatele blocurilor de pe strada A. i. Cuza. Cu respectivele fete sunt două filmuleţe. În celălalte două filmuleţe ar fi vorba de elevi tot din cele două colegii din Craiova, care se bat în faţa unui local din centrul vechi al Craiovei.
Două eleve au fost identificate de poliţişti
Pe baza imaginilor s-au autosesizat poliţiştii de la Secţia 1 Craiova care au şi identificat două dintre agresoare şi au aplicat sancţiuni.
Părinţii minorelor nu au dorit să depună plângeri penale
Poliţiştii craioveni au mai transmis faptul că părinţii minorelor nu au dorit să depună plângeri penale, însă politisţii au aplicat o sancţiune contraventională tatălui fetei care ar fi exercitat actele de violenţă. De asemenea, persoanele implicate au fost avertizate cu privire la măsurile ce pot fi dispuse în situaţia în care vor mai fi implicate în astfel de altercaţii.
Vom reveni cu amanunte.