0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova - Mediaş / Gaz Metan n-a mişcat în amicale, dar se visează departe

„U“ Craiova – Mediaş / Gaz Metan n-a mişcat în amicale, dar se visează departe

Mulţi dintre suporterii Universităţii Craiova nu au fost prea încântaţi de evoluţiile elevilor lui Corneliu Papură din Antalya. Deşi pare un clişeu, nu trebuie făcut un capăt de ţară din asta. În primul rând pentru că nu s-a jucat pe puncte. Apoi pentru că staff-ul tehnic a dorit să ruleze tot lotul şi să se edifice asupra tinerilor. Şi nu în ultimul rând pentru că nici adversarele Ştiinţei nu au rupt gura târgului în această iarnă.

Una peste alta, alb-albaştrii au intrat deja în linie dreaptă cu pregătirea primului meci, cel cu Gaz Metan Mediaş. Primul duel din miniretului Ligii I este programat vineri, de la ora 20.00, iar trupa lui Corneliu Papură nu are decât varianta victoriei. Asta ca să rămână la un pas de îndeplinirea primului obiectiv, accederea în play-off, dar şi pentru a linişti apele în Bănie după iarna tumultuoasă.

Mutările făcute de ardeleni în această iarnă

Uitându-ne în tabăra celor de la Gaz Metan Mediaş, observăm că nici ardelenii nu au cu ce se lăuda în perioada de iarnă.

Legat de capitolul plecări / veniri, raportul este de 3 la 3.
Gaz Metan Mediaş l-a împrumutat până la vară, la FC Voluntari, pe Moussa Sanoh, i-a reziliat contractul lui Mite Cikarski şi l-a vândut pe Darius Olaru la FCSB.

Primul jucător cooptat de echipa lui Edi Iordănescu, antrenor curtat în această iarnă de către finanţatorul Universităţii Craiova, este Ioan Hora. Atacantul de 31 de ani a venit de la FCSB şi a semnat un contract valabil 6 luni cu drept de prelungire.

Al doilea transfer al ardelenilor îl reprezintă Gabriel de Moura. Fundaşul brazilian de 31 de ani a venit de la Dinamo şi a semnat un contract pe un an şi jumătate cu gruparea din Târnava Mare.

În fine, al treilea şi totodată ultimul jucător adus la echipă de medieşeni este Mihai Butean. Acesta este un fundaş stânga de 23 de ani, împrumutat de la campioana CFR Cluj.

Fără victorie în amicale pentru Gaz Metan Mediaş

Dacă Universitatea Craiova a reuşit să se impună în două dintre cele cinci jocuri de verificare susţinute în Antalya, Gaz Metan Mediaş nu are cu ce se lăuda. Ardelenii au susţinut şase teste în cadrul stagiului din Spania şi au un bilanţ dezastruos. Elevii lui Edi Iordănescu au înregistrat cinci înfrângeri şi un egal în amicale.

Prima înfrângere a fost cu FC Lausanne, liderul ligii secunde din Elveţia, scor 1-3. A urmat un 0-3 cu FC Luzern, locul 8 în prima ligă din Ţara Cantoanelor. Cea mai ruşinoasă înfrângere a fost cea cu FC Europa, liderul din Gibraltar, scor 1-2. Un alt rezultat de uitat este 0-2 cu VSG Altglienicke, o echipă dintr-o ligă inferioară Germania. În „palmares“ mai figurează un eşec la limită, 0-1, cu Shonan Bellmare. Aceasta este echipă care a câştigat barajul de rămânere pe prima a scenă a Japoniei.

Egalul Gazului a fost cu SV Darmstadt 98, ocupanta locului 12 din liga a doua germană.

La declaraţii stau foarte bine găzarii

În ciuda „performanţelor“ din cantonament, jucătorii lui Gaz Metan Mediaş sunt extrem de optimişti.

Ionuț Larie (33 de ani) se gândește la play-off şi în calcule ia o victorie la Craiova.
„Mereu și Mister ne-a spus că rezultatele sunt importante și în amicale. Din păcate acum, în cantonament (declaraţia a fost făcută săptămâna trecută – n.r.), s-a adunat și oboseala, dar sperăm ca victoriile să vină în campionat. Urmează patru meciuri dificile, patru finale. Important este mereu primul meci. Jucăm cu Craiova și dacă vom face o figură frumoasă și vom învinge acolo, 100% vom fi în play-off“, a spus Ionuț Larie, conform Prosport.

O declaraţie şi mai surprinzătoare a ofert-o Marian Pleaşcă: „Suntem cu un pas destul de mare în play-off, dar nu trebuie să ne credem deja calificați. Mai sunt patru meciuri importante de care trebuie să trecem. Odată ce ajungi în play-off înseamnă că ai șanse matematic la titlu. Cred că e posibil, nu e ceva imposibil“.

Citeşte şi: Adrian Popescu: La Craiova sunt jucători buni, dar trebuie să fie foarte buni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS