Europarlamentarii britanici dau undă verde ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, prin votul pe Acordul de Retragere, programat la 19.00, ora României.
În cadrul sesiunii plenare din Bruxelles, Parlamentul va vota Acordul privind Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.
Votul din Parlamentul European are loc după finalizarea procesului de ratificare în Regatul Unit și după avizul favorabil dat săptămâna trecută de Comisia pentru afaceri constituționale din Parlamentul European. Pentru a intra în vigoare, Acordul de retragere dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit trebuie aprobat de către Parlamentul European cu majoritatea simplă a voturilor exprimate, înainte de a fi supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu.
Perioada de tranziţie expiră în ianuarie 2021
Marea Britanie se retrage pe 1 februarie din Uniunea Europeană, dar negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale generează din nou riscuri privind producerea unui Brexit „dur”, cu efecte care vor fi simţite abia din ianuarie 2021, când expiră perioada de tranziţie.
Michel Barnier, negociatorul-şef european pe tema Brexit, a avertizat că există riscul unei întreruperi brutale a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. „Prima etapă este finalizată şi trebuie să reconstruim totul. La sfârşitul acestui an, dacă nu vom avea un nou acord, nu va mai fi o situaţie de rutină, nu vor mai fi reglementări. Trebuie să conştientizăm că există riscul de a ajunge la marginea prăpastiei, mai ales în privinţa relaţiilor comerciale”, a avertizat Michel Barnier, potrivit cotidianului Le Figaro.
În lipsa unui acord comercial bilateral, relaţiile economice dintre Bruxelles şi Londra vor intra sub incidenţa reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, mai puţin avantajoase. Michel Barnier a reiterat că există „foarte puţin timp” pentru a se ajunge la un nou acord în timpul perioadei de tranziţie, aşa cum insistă premierul Boris Johnson.
Noul acord va trebui să conţină reglemenări comerciale, în domeniul securităţii, energiei, transporturilor şi pescuitului.