Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii convoacă din nou, astăzi, comitetul de urgenţă pentru a stabili dacă epidemia generată de noul coronavirus constituie sau nu o alertă internaţională.
Comitetul, compus din experţi internaţional în boli infecţioase, a constatat săptămâna trecută că epidemia „nu constituie deocamdată o urgenţă de sănătate publică şi de interes internaţional”.
Autorităţile medicale chineze au anunţat că au înregistrat șapte mii de cazuri de contaminare confirmate în China continentală şi 170 de decese.