2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalIonuț Radu schimbă echipele în Italia. Parma, noua destinație a românului

Ionuț Radu schimbă echipele în Italia. Parma, noua destinație a românului

Portarul român Ionuţ Radu a fost transferat de echipa italiană Parma de la o altă formaţie din Serie A, Genoa. Acesta vine sub formă de împrumut, până la data de 30 iunie.

Radu (22 ani) va purta tricoul cu numărul 92.

Ionuţ Radu a ajuns rezervă în ultimele săptămâni la Genoa, după revenirea lui Mattia Perin . Acesta este preferat între buturi de noul antrenor al echipei, Davide Nicola.

Parma este revelaţia sezonului în Serie A, unde ocupă locul 7 după 21 de etape.

Românul a postat un mesaj de despărțire pentru foștii săi colegi și suporteri:

„Mă gândesc la tot ceea ce s-a întâmplat, la momentele de bucurie și la emoțiile simțite, atât pe teren, cât și în afara lui, cu acel grup fantastic alături de care am evoluat timp de un an și jumătate, cu care am împărțit vestiarul și cu voi, suporterii, care ați crezut mereu în noi și în visul nostru. Mulțumesc staff-ului echipei Genoa, care mi-a oferit șansa să joc într-un mediu unic și pentru că mi-a permis să mă îmbunătățesc profesional și uman. Acest capitol emoționant a ajuns la final și a venit momentul să încep o nouă aventură.
MULȚUMESC!”
, a spus internaţionalul român.

Citeşte şi: VIDEO / Alexandra Colac: Cu multă muncă putem ajunge unde ne dorim

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS