4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePagube produse de viscol la Rânca

Pagube produse de viscol la Rânca

Viscolul a produs pagube în stațiunea montană Rânca, în județul Gorj, la finalul săptămânii trecute.

Vântul a suflat cu putere, în special în noaptea de vineri spre sâmbătă, precum și în noaptea de sâmbătă spre duminică. În timpul zilei, vremea a fost frumoasă, iar turiștii au putut merge pe pârtii la sanie sau la schi. În timpul nopții, viteza vântului a fost foarte mare, încât un foișor a fost luat pe sus și aruncat peste câteva mașini. De asemenea, un stâlp s-a prăbușit peste un autoturism.

Prin urmare, câteva mașini, aparținând turiștilor, s-au ales cu avarii din cauza viscolului din Rânca. „Un foișor care era prins și în ciment a fost luat pe sus. L-a luat viscolul și l-a răsturnat peste mașinile parcate la peste 10 metri. S-a întâmplat noaptea la o cabană care se află între bazinele cu apă. Nu au fost persoane rănite. Cu furia naturii nu te pui. Vă dați seama cu ce putere a putut să sufle, dacă a smuls acea construcție fixată în beton…“, a declarat Constatin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor din Rânca.

Ziua a fost vreme frumoasă și temperaturi ridicate

Temperaturile au fost peste media perioadei, în zona montană. Acest lucru îi îngrijorează puțin pe cabanieri. Aceștia se tem ca în acest sezon de iarnă să nu se topească zăpada foarte repede. Din fericire, noaptea este destul de frig, iar, din cauza vântului, temperatura mai scade. Acest lucru întărește zăpada de pe pârtii. Cel mai bine întreținută este pârtia din centrul stațiunii. Aceasta a fost ajutată și cu tunuri de zăpadă. În weekend nu au fost evenimente deosebite, iar salvamontiștii s-au aflat la datorie, pe pârtii. Nici drumarii nu au stat cu mâinile în sân și au intervenit cu utilaje și material antiderapant în zona stațiunii Rânca. De asemenea, utilaje au acționat și pe alte drumuri naționale, dat fiind faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică câțiva arbori au fost doborâți de vânt în vecinătatea unor șosele administrate de Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS