Doi tineri din Gorj, fără permise auto, au fost depistați la finalul săptămânii trecute în timp ce conduceau autoturisme.
Astfel, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat în trafic, un tânăr, de 23 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe strada Jiului din orașul Rovinari, iar cu ocazia verificărilor s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere.
De asemenea, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari şi Postului de Poliţie Drăgoteşti au identificat în trafic, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dealului, din comuna Mătăsari, iar cu ocazia verificărilor s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere. Au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.