7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalȘefii ISJ Olt le cer directorilor de școală să se lepede de funcțiile politice

Șefii ISJ Olt le cer directorilor de școală să se lepede de funcțiile politice

Trei directoare de școală au dat vineri, 31 ianuarie 2020, cu subsemnatul la ISJ Olt, după ce de la Ministerul Educației s-au cerut clarificări în privința deținerii de către acestea de funcții politice în PSD.

Președinta Organizației Femeilor Social–Democrate (OFSD) Slatina, președinta OFSD Caracal și președinta OFSD Scornicești, toate trei deținând și funcții de director adjunct de școală, au fost chemate vineri, 31 ianuarie 2020, la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Olt, să dea declarații că nu dețin funcții politice de președinte sau vicepreședinte în structurile de partid. Interdicția este menționată în Legea educației (Legea nr. 1/2011), însă nimeni nu pare să se fi sesizat până acum, când la Ministerul Educației au ajuns mai multe sesizări în ceea ce le privește pe cele trei, sesizări însoțite de „probe“: interviuri de prin ziare, fotografii postate pe Facebook etc. Toate dovedesc că cele trei au desfășurat activitate politică din poziția deținută.

Cadrele didactice „în culpă“ sunt: Cornelia Mușat – director adjunct al Școlii gimnaziale „Nicolae Titulescu“ Caracal, care este și președinta OFSD Caracal, Petria Steluța Bărbulescu, director adjunct la Școala gimnazială „Nicolae Coculescu“ Scornicești și președintă a OFSD Scornicești, dar și Mariana Matei, director adjunct al Liceului Tehnologic „P.S. Aurelian“ din Slatina și președinta OFSD Slatina.

Au fost sesizări la minister

„Au fost sesizări la minister, cu poze, cu articole din ziare. Conform legii, directorii și directorii adjuncți nu au voie să dețină funcții politice, iar noi puteam să mergem cu printurile astea pe ideea demiterii, conform print-urilor și interviurilor din ziare. Or, noi i-am chemat și le-am spus despre ce e vorba. Două dintre directoare au vorbit cu mine. Dacă vreuna dintre ele spune că noi, sau că eu, le-am spus că n-au voie să aibă apartenență politică, sunt două variante: fie mint, fie n-au înțeles ce le-am spus eu. Și le-am pus să semneze o declarație că n-au avut funcție politică de președinte sau vicepreședinte pe timpul exercitării mandatului.

Așa au declarat că și-au dat demisia. Am stat o jumătate de oră cu ele și le-am spus. Nu a fost nicio presiune. A fost o discuție cum discutăm noi acum. Nu le-am cerut să nu facă politică sau că nu sunt membri, ci doar că, exact așa scrie acolo, nu a avut și că nu are funcție de președinte sau vicepreședinte, atât“, a declarat inspectorul școlar general-adjunct al ISJ Olt, Victor Iacobescu.

„Voi contacta un avocat“

Președinta OFSD Slatina sau cel puțin așa știe toată lumea, pentru că nimeni n-a comunicat că Mariana Matei nu ar mai deține această funcție, spune că a demisionat din funcția politică la nici o zi de când a fost aleasă, totul grație unui sfat bun primit de la un prieten. N-a comunicat însă nimic despre demisie decât președintelui executiv al PSD Olt de la acea vreme, Marius Oprescu, și nici alte alegeri nu au fost convocate.

La fel ar fi procedat și cele două colege ale sale de la Caracal și Scornicești. Chiar dacă ar fi demisionat din funcția politică deținută, și-au continuat activitatea politică în calitate de membru simplu. Acest lucru, de altfel, nu contravine legii, articolul 257 din Legea nr. 1/2011 specificând doar că: „directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional“.

„Eu până acum am fost secretarul organizației județene de femei, funcție care nu era incompatibilă. În 28 februarie 2019 am fost aleasă președintă la organizația de femei la Slatina. Seara, primind felicitări, m-a sunat cineva care era mult mai informat și mi-a spus că sunt incompatibilă. Pe data de 1 dimineața mi-am dat demisia. Eu am demisie cu data de 1 martie, lucru pe care nu l-am făcut… (public -n.r.), dar nici n-am făcut activități la organizația Slatina. Din momentul ăla eu n-am mai făcut activități ca fiind președintele organizației. Asta a și fost ideea pentru care eu n-am avut activitate politică la nivelul organizației“, a declarat Mariana Matei.

„Pe site-ul CJ există declarația mea de interese pe anul 2019“

Pe pagina de Facebook a OFSD Olt sunt însă postări care o menționează pe Mariana Matei la o activitate din Vâlcea, iar participarea este în calitate de președintă a OFSD Slatina.

„Fata care a scris pe Facebook nu știa de demisia mea. Știa domnul președinte Marius Oprescu. (…) Pe site-ul CJ există declarația mea de interese pe anul 2019 în care, la fel, se vede faptul că nu am deținut funcție politică, de conducere… Din punctul meu de vedere, dumneavoastră, presa, nu m-ați văzut pe mine la nicio activitate în calitate de președinte la nivelul organizației Slatina de femei“, a mai spus Matei, care a menționat că se va adresa unui avocat, pentru că prin solicitarea care i-a fost făcută vineri de șefii IȘJ se simte hărțuită.


„Eu oricum o să stau de vorbă cu un avocat, o să-i dau în judecată. Hărțuire, stres, pentru ce?! Pentru faptul că am făcut o grămadă de lucruri în Liceul Economic? Că am băgat liceul ăla în reabilitare, știți bine, pe fonduri europene. Ştiți bine cât am muncit ca să reușim acele lucruri? Iar acum sunt hărțuită! Pentru ce? Celelalte fete, m-am uitat și eu pe Facebook, au activitate. Au împărțit pliante, eu nici măcar asta n-am făcut. Nu se vede că eu am făcut politică la nivelul organizației, pentru că eu am știut, cineva cu suflet bun m-a contactat și mi-a spus „Mari, vezi că ești incompatibilă cu acea funcție!“. Și atunci m-am retras.

La Vâlcea era, atunci, prea târziu să mai anulăm. Era programată activitatea, am participat în calitate de membru, de invitat“, a mai spus Mariana Matei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS