2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalNancy Pelosi a rupt discursul lui Trump privind Starea Națiunii

Nancy Pelosi a rupt discursul lui Trump privind Starea Națiunii

Şefa democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi-a manifestat marţi într-un mod foarte vizibil dezacordul cu Donald Trump, rupând o copie a discursului său susţinut în Congres, potrivit newsyahoo.com.

În momentul în care preşedintele american tocmai îşi termina discursul privind Starea Națiunii, Nancy Pelosi care se afla, conform tradiţiei, în picioare în spatele lui alături de vicepreşedintele Mike Pence, a luat ostentativ documentul aflat în faţa ei şi l-a rupt.

La ieşire, întrebată de un jurnalist de ce a făcut acest gest, ea a răspuns enigmatic.

„Pentru că era lucrul cel mai politicos pe care îl puteam face, comparativ cu alternativele”, a declarat Pelosi.

Casa Albă a reacţionat acuzând că Nancy Pelosi a afectat prin acest gest mai mulţi invitaţi menţionaţi de Trump în discurs şi invitaţi în Congres, precum un veteran din Al Doilea Război Mondial, un copil născut prematur după numai 21 de săptămâni de sarcină sau familia lui Kayla Mueller, ucisă de jihadiştii grupării Statul Islamic în Siria.
Citește și
Încep alegerile primare din SUA. Cei 12 democraţi care concurează pentru a-l înfrunta pe Trump

Întâlnirea instituţională din Congres a început de altfel cu o altă scenă care rezumă divizarea clasei politice americane. Donald Trump a evitat mâna întinsă de Nancy Pelosi, ignorând uzanţele.

Şi preşedinta Camerei Reprezentanţilor a clătinat de mai multe ori din cap pentru a-şi exprima dezaprobarea în timpul discursului, iar democraţii au rămas aşezaţi şi tăcuţi în timp ce republicanii l-au ovaţionat în picioare de mai multe ori pe Trump.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS