5.6 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSCMU Craiova își menține invincibilitatea și după jocul de la Mediaș

SCMU Craiova își menține invincibilitatea și după jocul de la Mediaș

Baschetbaliștii de la SCMU Craiova au obținut, miercuri seară, o nouă victorie în Grupa Galbenă. Jucătorii antrenați de Aco Todorov s-au impus la Mediaș cu scorul de 92-88, la capătul unui meci antrenant, cu multe puncte și faze spectaculoase. Partida a contat pentru etapa a 3-a din grupa II valorică.

Primul sfert a fost și cel mai interesant al meciului. Cele două formații au punctat pe bandă rulantă din afara semicercului, dar și de sub panou și au crescut nivelul de spectaculozitate al meciului. La capătul primelor 10 minute, CSM Mediaș conducea surprinzător cu 32-26.

În sfertul secund a ieșit la rampă pivotul Craiovei, congolezul Omari Gudul. Acesta a fost de neoprit și a punctat aproape din fiecare poziție. De asemenea, acesta a fost ajutat și de Tyler Laser și Porter Troupe, care au prins o zi de excepție la aruncările de trei puncte. Finalul primei părți îi aducea pe alb-albaștrii la conducere pe tabelă, scor 53-48.

Actul al treilea a debutat tot cu gruparea olteană la conducerea jocului. Chiar dacă Gibson a încercat să își ducă practic de unul singur echipa mai aproape de adversari, SCMU Craiova a fost mai puternică. Avantajul echipei oaspete înainte de ultimul sfert al meciului era destul de considerabil, de 13 puncte, scor 80-67.

Au lăsat garda jos

În ultimele 10 minute, craiovenii s-au relaxat și le-au permis oaspeților să se apropie pe tabelă. Chiar și așa, la final diferența de puncte în favoarea trupei lui Todorov a fost suficientă pentru a le asigura victoria. S-a încheiat 92-88 pentru SCMU Craiova, care bifează al treilea succes consecutiv în Grupa Galbenă.

De menționat că Omari Gudul a fost jucătorul meciului. Congolezul a încheiat partida de la Mediaș cu 30 de puncte și 16 recuperări. De partea cealaltă, Jacob Gibson a marcat 24 de puncte și a recuperat de 4 ori mingea.

SCMU Craiova: Pratt, Laser (25), Berceanu, Țibîrnă (4), Gudul (30), Troupe (22), Năsturescu (6), Diculescu (5), Byrd (4), Stoyanov, Oprean, Bagairea.

Alb-albaștrii vor avea acum o pauză competițională până la data 1 martie, când vor primi vizita grupării din Voluntari. Între timp, naționala masculină de baschet a României va întâlni Spania și Israel în primele două meciuri oficiale din FIBA EuroBasket 2021 Qualifiers.

Citește și: VIDEO / Laurențiu Lică: Este un lucru bun faptul că s-a amânat meciul cu Dinamo

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS