Autorităţile din Wuhan au luat măsuri radicale în încercarea disperată de a stopa răspândirea coronavirusului.
Autorităţile din Wuhan au solicitat ca fiecare cetăţean să raporteze zilnic nivelul temperaturii corporale. În cazul în care este peste limita normală, o echipă de medici va interveni pentru a face analize persoanei respective, potrivit digi24.ro.
În cazul în care cetăţenii se vor opune sau nu vor coopera cu medicii, va interveni poliţia.
69 de noi decese din cauza coronavirusului, în ultimele 24 de ore
Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus, are 11 milioane de locuitori. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 69 de noi decese din cauza coronavirusului, majoritatea în provincia Hubei. Aici a fost depistat virusul prima oară. De asemenea, numărul persoanelor infectate a crescut cu 2.447.