2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlanda va fi afectată de furtuna Ciara

Olanda va fi afectată de furtuna Ciara

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Ţărilor de Jos că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, în cursul zilei de duminică, teritoriul olandez va fi afectat de furtuna Ciara.

Conform prognozelor, sunt aşteptate precipitaţii şi rafale de vânt cu viteze de până la 120 km/oră terestru şi 140 km/oră pe mare. Din cauza vântului puternic, sunt posibile perturbări ale traficului aerian – întârzieri şi anulări de zboruri pe Aeroportul Internaţional Schiphol Amsterdam, precizează MAE.

De asemenea, sunt posibile perturbări ale circulaţiei rutiere şi feroviare din cauza căderilor de copaci pe carosabil sau pe calea ferată. Se recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze viteza de mers la condiţiile meteo, precum şi să respecte semnalizările temporare.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: +31(0)703541580; +31(0)703228612; +31(0)703319980, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Haga: +31(0)622823300 şi telefonul de urgenţă al secţiei consulare: +31(0)651596107.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://haga.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS