Divizionara secundă Pandurii Târgu Jiu continuă stagiul de pregătire pe plan local şi se află în faţa unui nou test. Gruparea gorjeană întâlneşte miercuri, de la ora 13.00, la Târgu Jiu, pe CSM Slatina. Aceasta ocupă locul doi din Liga a III-a, seria 3.
Acesta ar fi cel de-al şaptelea joc de verificare pe care l-ar susţine elevii lui Călin Cojocaru în această iarnă. Pandurii Târgu Jiu a înregistrat până acum trei victorii: 1-0 cu CSO Filiaşi (locul 14 în Liga a III-a, seria 4), respectiv 2-0 şi 5-1 cu CS Hunedoara (locul 7 în Liga a III-a, seria 4). Bilanţul echipei oltene mai cuprinde două remize: 1-1 cu Vulturii Fărcăşeşti (locul 3 în Liga a IV-a Gorj) şi 1-1 cu All Stars Dolce Vita (echipă de minifotbal). Dar şi o înfrângere, 1-2 cu Viitorul Dăeşti (locul 11 în Liga a III-a, seria 4).
Slatina este la primul test
De partea cealaltă, CSM Slatina abia a revenit dintr-un cantonament susţinut la Cheile Grădiştei. Cu ocazia acestui joc, divizionara C demarează seria jocurilor amicale. În afara acestei partide, elevii lui Mihai Ianovschi mai au în program cinci jocuri de verificare. Fotbaliştii echipei din Olt vor evolua după cum urmează: 15 februarie: CS Mioveni (deplasare), 19 februarie: CSM Alexandria (acasă), 22 februarie: Vediţa Coloneşti (acasă), 26 februarie: Unirea Bascov (acasă), 29 februarie: CSO Filiaşi (deplasare).
Călin Cojocaru: Credem că transferurile juniorilor nu ar trebui obstrucţionate
Pandurii Târgu Jiu aşteaptă în aceste zile convocarea, de către conducerea FRF, a unui Comitet de Urgenţă. În cadrul acestuia propune să se dezbată problema transferurilor de juniori şi Under 19 ani.
Clubul Pandurii a obţinut acordul majorităţii grupărilor din Liga a II-a pentru a putea legitima juniorii aflaţi acum în perioada de pregătire cu echipa.
Reamintin că Pandurii Târgu Jiu este oprită de la transferuri. Asta pentru că nu a îndeplinit sarcinile financiare din dosarul pentru licenţierea la Liga a II-a.
„Aşteptăm acum, conform regulamentului, ca domnul preşedinte Răzvan Burleanu, sau domnul secretar general Radu Vişan, să convoace Comitetul de Urgenţă pentru a pune în discuţie problema clubului nostru. Asta deoarece Comitetul Executiv este programat pe data de 19.02.2020, după închiderea perioadei de transferuri. Am apreciat totdeauna faptul că domnul preşedinte Răzvan Burleanu este iniţiatorul regulilior de la Liga 1, 2 şi 3. Aceste reguli au crescut nivelul fotbaliştilor tineri şi, implicit, al naţionalelor de juniori şi tineret. Credem că este benefic şi pentru fotbal şi este în spiritul fairplay-ului ca noi să putem transfera jucători juniori“, a declarat antrenorul Călin Cojocaru.
Pandurii se tem de excludere
„Credem că transferurile juniorilor nu ar trebui obstrucţionate chiar dacă cluburile nu au îndeplinit anumite criterii. Cum am mai menţionat, clubul Pandurii face acest demers pentru a putea continua competiţia. Atât la nivel de juniori, cât şi la nivelul Ligi a II-a. Altfel, vom fi în imposibilitatea de a onora una din competiţii. Acest lucru ar atrage automat şi excluderea noastră din campionat, fapt pe care nu îl dorim”, a mai declarat antrenorul Călin Cojocaru.
Pandurii Târgu Jiu are acum la pregătire un număr de 28 de jucători. Dintre aceştia mai mult de jumătate sunt juniori.
Citeşte şi:
- Liga 1 / LPF a anunţat echipa etapei 24. Doi „lei“ s-au impus în primul 11
- VIDEO / Ionuţ Cimpoeru: Mirko este cu mult peste nivelul portarilor din România!