2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlexe: Am luat decizia de a pune sub protecţie ciocârlia şi capra neagră

Alexe: Am luat decizia de a pune sub protecţie ciocârlia şi capra neagră

Ciocârlia şi capra neagră vor fi puse sub protecţie, iar decizia, împreună cu punctul de vedere al Ministerului Mediului, va fi transmisă Guvernului, a declarat, joi, ministrul de resort, Costel Alexe, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

„Am luat decizia de a pune sub protecţie două specii emblematice pentru România, pentru care, din păcate, până acum, vânătoarea a fost permisă fără niciun fel de restricţie. Este vorba despre ciocârlia şi capra neagră. Ciocârlia este o specie simbol naţional şi vânarea acesteia nu reprezintă o activitate tradiţională, nu este o practică cinegetică autohtonă. Mai mult, ea se regăseşte pe lista UNICEF a speciilor ameninţate cu dispariţia. La rândul său, capra neagră, deşi este o specie emblematică pentru Carpaţi şi România, care a avut până în 2007 statutul de monument al naturii, odată cu intrarea în Uniunea Europeană a fost scoasă de sub protecţie. În acest sens, vom transmite Guvernului României punctul de vedere al ministerului privind punerea sub protecţie a acestor două specii, pe care le consider şi emblematice şi, evident, foarte importante pentru ţara noastră”, a afirmat Alexe.

Ciocârlia, vânată de italieni

Conform Societăţii Ornitologice Române (SOR), ciocârlia de câmp este o specie dorită de vânătorii străini, majoritatea italieni, şi a fost introdusă pe lista păsărilor care se vânează în anul 1996. În 2006, ca urmare a unei campanii SOR, specia redevine protejată, dar numai pentru un an. În 2015, în urma unei alte campanii a SOR şi a organizaţiilor din Coaliţia Natura 2000, cotele de vânătoare au fost înjumătăţite.

„An de an, Poliţia Română prinde grupuri mai mari sau mai mici de turişti italieni care braconează specii protejate şi susţin că vânează ciocârlie. Pe traseul România-Ungaria deja sunt celebre transporturile de păsări braconate care părăsesc România, iar în ultimii ani astfel de transporturi au fost interceptate în Slovenia şi Croaţia”, precizează organizaţia de profil.

Campanie pentru protejarea caprei negre

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte capra neagră, reprezentanţii comunităţii Declic au iniţiat anul trecut o petiţie pentru a fi stopată vânarea acestei specii, invocând faptul că fostul Minister al Apelor şi Pădurilor a aprobat o cotă de recoltă de 609 exemplare de capră neagră, care vor fi împuşcate în sezonul 2019-2020.

Din datele centralizate de la gestionarii fondurilor de vânătoare, citate de către Declic, reiese faptul că populaţia caprelor negre din România este în creştere, de la 6.722 exemplare, în 2005, la 8.158 exemplare, în 2019, în timp ce efectivele optime au fost stabilite la 6.174 exemplare, „fără să se ştie în baza a ce studii”.

Capra neagră se găseşte în România în 98 fonduri de vânătoare din 16 judeţe, administrate de către asociaţii private de vânătoare structuri ale Romsilva, ocoale silvice private şi universităţi cu profil silvic, se arată pe site-ul activiştilor Declic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS