Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită în multe ţări ale lumii, indiferent de religie. Chiar dacă în unele ţări ea este celebrată în altă zi din an, majoritatea o asociază cu sărbătoarea Sf. Valentin din calendarul catolic. La începuturi, sărbătoarea Sf. Valentin a fost de natură religioasă. A primit numele după sfântul și martirul creștin roman Valentino da Terni, protectorul îndrăgostiţilor. A fost stabilită în anul 496 de Papa Gelasius I, care a vrut să înlocuiască în acest fel sărbătoarea păgână romană Lupercalia.
Cea mai veche „valentină” (bileţel de dragoste) datează din secolul al XV-lea și a fost scrisă de Charles d’Orléans, pe când era deținut în Turnul Londrei după înfrângerea în bătălia de la Agincourt (1415). Biletul plin de vorbe dulci era adresat soţiei sale Valentina.
Iată cum este sărbătorită Ziua Îndrăgostiţilor în lume.
Statele Unite
În SUA, 14 februarie nu este doar ziua îndrăgostiţilor, ci și a familiei și a prieteniei. Fiecare membru al familiei îşi exprimă afecţiunea pentru persoanele la care ţine, nu doar pentru partenerul de viaţă. Principalii protagonişti sunt copiii, care se bucură pregătind felicitări pentru mama, tata, bunici, învăţătoare şi prieteni. În şcoli sunt organizate spectacole şi recitaluri. Darurile cele mai uzuale sunt bomboanele de ciocolată şi variate dulciuri.
Olanda
Sf. Valentin e considerat o zi potrivită pentru a-ţi declara dragostea şi dulcele tipic pentru această sărbătoare este inimioara cu aromă de lemn dulce. Bileţelele amoroase pot fi trimise atât de bărbaţi, cât şi de femei, cu condiţia să fie anonime, cum cere tradiţia. Identitatea expeditorilor va fi dezvăluită mai târziu, după ce întâi a fost stârnită curiozitatea.
Danemarca
În această ţară, pe 14 februarie femeile îşi pot cere iubiţii în căsătorie. Obiceiul are rădăcini în Evul Mediu, când regina Margareta a stabilit că femeile îşi puteau cere partenerii de soţ doar în luna februarie, în caz de refuz urmând să primească ca „despăgubire“ 12 perechi de mânuşi de stofă fină.
Japonia
În această ţară, protagonistele zilei de Sf. Valentin sunt femeile. Ele dăruiesc bomboane de ciocolată, în semn de recunoştinţă sau respect, făcute de ele sau cumpărate, tuturor bărbaţilor importanţi din viaţa lor: iubiţi, fraţi, colegi de serviciu sau de şcoală. Bomboanele diferă în funcţie de destinatar. Femeia dăruieşte bărbatului de care este îndrăgostită Honmei Choco, împreună cu un obiect realizat de mâinile ei, iar celorlalţi le oferă Giri Choco. După o lună, în „Ziua albă“, bărbaţii dăruiesc femeilor de care sunt interesaţi bomboane de ciocolată albă.
Africa de Sud
Aici sărbătoarea este inspirată din Lupercalia romană. Accentul cade pe fertilitate, iar fetele îşi prind pe mânecă un bilet cu numele băiatului de care sunt îndrăgostite. Este o zi foarte aşteptată, mai ales de bărbaţi, care află cu această ocazie care femei sunt interesate de ei. Se dăruiesc flori şi mici cadouri.
Taiwan
În timpul acestei sărbători, străzile oraşelor sunt mai pline de flori decât de obicei. Conform tradiţiei, bărbaţii dăruiesc flori iubitelor. Dar mai importante decât florile sunt numărul şi culoarea lor. Trandafirii roşi indică o singură iubire, 99 semnifică iubire veşnică, iar 108 trandafiri reprezintă o cerere în căsătorie.
Filipine
În această ţară, 14 februarie este o zi preferată de mulţi pentru căsătorie sau reînnoirea jurămintelor. Acest fenomen de masă se desfăşoară în locuri ample precum centrele comerciale sau stadioanele.
Ungaria
În această zi, tradiţia cere ca băieţii şi fetele să meargă în pădure împreună la cules de ghiocei.
Finlanda şi Estonia
În aceste ţări, pe 14 februarie este Sărbătoarea prietenilor, iar petrecerile se fac în grupuri mari, nu între îndrăgostiţi.
Anglia
Se dăruiesc flori şi bomboane de ciocolată, dar mai ales se scriu faimoasele „valentine“, bileţele de dragoste în formă de inimă. Tradiţia cere ca expeditorul să fie anonim. Conform Greeting Card Association, în fiecare an, pe 14 februarie, în Anglia se expediază aproximativ 1 miliard de felicitări, situând sărbătoarea pe locul al doilea după Crăciun.
Brazilia
În această ţară, 14 februarie cade în perioada celebrului carnaval, motiv pentru care Ziua Îndrăgostiţilor este sărbătorită pe 12 iunie, cu o zi înainte de Sf. Anton, patronul nunților. Femeile care nu au încă soț, de Ziua Îndrăgostiților poartă cu ele o statuetă a sfântului, căreia îi încredințează dorința de a merge la altar. Oamenii ies în stradă şi sărbătoresc cu muzică şi dans, în cupluri sau cu toată familia. Cei singuri fac ritualuri magice pentru a-şi găsi perechea în anul care urmează.
Argentina
În ţara seducţiei şi a tangoului, Ziua Îndrăgostiților durează chiar și o săptămână întreagă, timp în care este sărbătorită şi prietenia, nu doar iubirea. Perioada de festivităţi se încheie chiar cu „Ziua Prieteniei“.
În lume există şi ţări în care sărbătorirea Zilei Îndrăgostiţilor nu este permisă. Este cazul Rusiei şi al altor state din fosta URSS, majoritatea ortodoxe. Sărbătoarea este interzisă şi în unele ţări musulmane, din motive religioase şi pentru că se consideră că încurajează promiscuitatea, infidelitatea şi efuziunile sentimentale. Ea este în afara legii în Pakistan, Arabia Sudită, Iran, Indonezia şi Ubzekistan, iar în Malaezia chiar şi dăruirea unui trandafir în această zi se pedepseşte aspru, inclusiv cu închisoarea.