Selecţionerul echipei sub 16 ani a României, Daniel Mogoşanu, a fost prezent în studioul Radio Sud (97.4 FM) şi a participat la emisiunea „Repriza de Sud“. Fostul jucător şi antrenor al Universităţii Craiova a vorbit despre misiunea pe care o are la Under 16. „Mogo“ a prefaţat şi derbiul de duminică, dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj, dar şi despre bătăliile ce vor urma în play-off-ul Ligii 1.
„Vreau să mă specializez pe această categorie de vârstă“
Daniel Mogoşanu a explicat în primul rând trecerea de la România U17 (în prezent Under 18), la România U16, unde trebuie să creeze o nouă echipă.
„Am decis să preiau această selecţionată ca să am continuitate pe acest nivel de vârstă. Antrenez de mult timp la acest nivel şi pot aprecia mai bine lucrurile. Chiar vreau să mă specializez pe această categorie de vârstă. Inclusiv cu grupa de 2000 a Universităţii Craiova am avut atunci rezultate la Under 17, am luat titlul şi am contribuit la progresul unor jucători precum Mihăilă, Markovic, Şerban şi alţi jucători importanţi în prezent. Acum am preluat un fond de vreo 70 de jucători. Încerc să mă edific cât mai rapid asupra lor şi să reuşesc să alcătuiesc rapid un lot competitiv. Trebuie să realizez obiectivul impus de FRF: calificarea la Turul de Elită, care este esenţial, şi apoi la Euro 2021, aşa cum am făcut-o anul trecut cu grupa de 2002“, a explicat Daniel Mogoşanu.
„Timpul nostru este limitat şi trebuie să-l valoroficăm la maximum“
Daniel Mogoşanu abia s-a întors dintr-o acţiune a naţionalei U16 desfăşurată în Cipru. Aceasta a fost a treia de când a preluat noul post şi mai are de trecut prin trei acţiuni majore până la începutul preliminariilor din octombrie, când va găzdui Grupa 2, din care mai fac parte Italia, Slovenia şi Albania.
„Ideea acestui cantonament din Cipru a fost să vedem la lucru câţiva dintre juniorii născuţi în 2004. Am încercat să creionez un lot competitiv pentru calificările care vor avea loc în octombrie, cu o grupă destul de dificilă, formată din Italia, Slovenia şi Albania. Acţiunea de săptămâna trecută a fost a treia şi a cuprins o dublă partidă amicală cu Cipru. Ambele meciuri le-am pierdute cu 1-0, dar nu rezultatul m-a interesat, ci ideea de a încerca să mă edific asupra unor jucători.
Am mai avut acţiuni în august 2019 şi octombrie 2019, destul de puţine faţă de alte state. Alte echipe organizează multe acţiuni şi au în jur de 22-24 de meciuri pe an. Asta înseamnă mai multă omogenitate şi e mult mai uşor să-ţi cunoşti jucătorii şi să-ţi implementezi jocul. FRF face eforturi să organizeze cât mai multe acţiuni. Din păcate, timpul nostru este limitat şi trebuie să-l valoroficăm la maximum. Încă sunt posturi care nu sunt acoperite, pe altele îmi trebuiesc dubluri. Deci mai avem de făcut căutari în perioada următoare. Abia aştept să înceapă şi competiţiile interne, ca să pot să văd la lucru cât mai mulţi tineri“, a spus selecţionerul României U16.
„Peste trei săptămâni urmează un turneu în Bosnia, în care îmi pun speranţe. Sper să pot completa lotul cu nume noi şi cu jucători importanţi. Vreau să definitivez lotul după această acţiune în proporţie de 75-80%. Apoi, după ‘Turneul celor patru naţiuni’ (25 aprilie, la Mogoşoaia), vreau să trag linie şi să ştiu pe cine contez. Intru în ultimele 6 luni şi trebuie să am poziţiile clare şi să merg inclusiv în cantonamentul din vară, înainte de calificări, cu cel mai bun lot de jucători“, a completat Daniel Mogoşanu.
Laude la adresa staff-ului Universităţii Craiova
Trecând la Universitatea Craiova, Daniel Mogoşanu a vorbit laudativ la adresa lui Corneliu Papură şi a staff-ului acestuia.
„Am văzut jocul cu Iaşi şi declaraţia lui Cornel de la final. Echipa a trecut printr-un moment greu în repriza secundă, când Poli Iaşi a făcut 2-3. Universitatea Craiova a fost echipa mai matură şi mai valoroasă şi a ştiut să gestioneze rezultatul. Am urmărit şi amicalele Craiovei, dar şi ale celorlalte echipe. Se pare că programul pe care şi l-au conceput a fost unul foarte bun. Au preconizat intrarea în formă la începutul campionatului şi asta s-a dovedit cheia succesului. Îl cunosc foarte bine pe Corneliu Papură, pentru că am lucrat împreună, îl ştiu şi pe preparatorul Cornel Blejan. Cred că jocul arată bine că au ştiut să gestioneze foarte bine perioada de pregătire din acestă iarnă.
Dacă faci lucrurile greşit, nu duci echipa acolo unde îţi doreşti, ceea ce nu este cazul Craiovei. E o ştiinţă, nu este nimic întâmplător! Vârful ăsta de formă te poate duce preţ de câteva etape şi după există un moment de cădere. Îmi doresc ca aceia care conduc echipa să gestioneze situaţia cât mai bine. Am încredere că lucrurile vor sta bine. Asta pentru că Universitatea Craiova are în acest moment cel mai valoros lot şi cel mai echilibrat de când a revenit pe prima scenă. Are un mijloc foarte bun şi echipa foloseşte un sistem ofensiv, aşa cum este filosofia clubului“, a spus fostul tehnician al Ştiinţei din 2016.
„Este important pentru Craiova să aibă continuitate în rezultate“
Daniel Mogoşanu este nerăbdător să vadă derbiul de duminică. El crede că Universitatea poate profita de oboseala CFR-ului, mai ales dacă îi va merge jocul de pase.
„Urmează un meci cu CFR Cluj şi rezultatul este foarte important. Fiecare antrenor va avea strategia lui de abordare şi se anunţă o încleştare foarte interesantă. Ştiţi foarte bine că Dan Petrescu pregăteşte foarte bine jocurile. Sunt convins că şi Papură va încerca să-l surprindă, deci va fi ca un meci de şah. Craiova va ataca în mod cert, pentru că îi este în genă, mai ales că joacă acasă.
Sunt tare curios cum va aborda Clujul acest joc, ofensiv sau defensiv? Vor exista şi momente în care trebuie să-ţi surâdă şansa. Un factor care ar putea conta în meciul cu CFR Cluj este că aceasta vine după un joc obositor din Europa League, cu Sevilla. Pe de altă parte, CFR are jucători maturi, cu experienţă. Acum rămâne de văzut cum se vor derula lucrurile, dar important pentru Craiova este să aibă continuitate în rezultate pozitive. Eu le doresc multă baftă“, a spus Mogoşanu.
„Lupta pentru titlu nu va fi uşoară“
Întrebat despre play-off şi lupta la titlu, Daniel Mogoşanu a spus:
„Lupta pentru titlu nu va fi uşoară. Play-off-ul va fi total diferit faţă de ceea ce aţi văzut până acum. Va fi un alt campionat, mult mai greu pentru toate echipele. Meciurile vor fi mult mai încrâncenate. Echipa care nu va avea oscilaţii şi va menţine o linie pozitivă ca joc va avea şansa cea mai mare ca să reuşească. Craiova a mai fost într-o situaţie asemănătoare în mandatul lui Devis Mangia şi a contat enorm cum a gestionat lucrurile. Privind clasamentul, toată lumea din play-off are şanse la titlu, dar cu şanse mai mari sunt CFR, Craiova şi FCSB. Şi în play-out lucrurile sunt la fel de complicate. E mult mai interesant campionatul cu acest sistem play-off / play-out. Te obligă să joci, să ai motivaţie atât în lupta pentru titlu, cât şi în cea pentru evitarea retrogradării“.
„Cred că Mihăilă va rămâne echilibrat“
Unul dintre jucătorii tineri asupra căruia Daniel Mogoşanu şi-a pus foarte mult amprenta este Vali Mihăilă, cel mai valoros junior din campionat. Tehnicianul craiovean se bucură de saltul făcut de „Ţintă“, dar ştie că acesta poate evolua şi mai bine. „Mogo“ este convins că nu i s-a urcat vedetismul la cap şi nici nu se va întâmpla asta.
„Mihăilă este încă foarte tânăr şi mai are potenţial de creştere. Îl cunosc bine pe acest băiat şi nu va deveni arogant sau altcumva. Cred că va rămâne echilibrat. Ştie ce are de făcut în continuare şi va gestiona totul mult mai bine decât au făcut-o alţii. Am avut o discuţie cu el, pentru că ştiam că la forţă este deficitar. Îşi luase abonament la sală, dar i-am spus să renunţe la el. Asta pentru că are un preparator fizic bun şi trebuie să primească un program pe câteva luni, un an de zile, şi văd că m-a ascultat.
Încă de pe timpul când eram eu la echipă se lucra şi sunt convins că se lucrează suplimentar şi acum cu jucătorii tineri pe parte fizică. S-a întâmplat acest lucru şi cu el, dar mai are încă paşi de făcut ca să ajungă la un nivel şi mai bun. Din păcate alţi jucători din acea echipă campioană (la U17, în 2017 – n.r.), la fel de talentaţi, nu au ştiut să-şi gestioneze perioada şi pregătirea la fel de bine. Mă refer la Markovic, la Burlacu, un jucător cu calităţi fantastice“, a încheiat Daniel Mogoşanu.
Citeşte şi:
- VIDEO / Pigliacelli: Avem o echipă mare şi putem să câştigăm campionatul!
- VIDEO / Elvir Koljic se bazează pe suporteri: „Să fie sold-out la meciul cu CFR Cluj!“
- VIDEO / Vali Mihăilă, despre derbiul cu CFR Cluj: „Sper să câştigăm duminică“
- VIDEO / Ivan Martic ştie cum poate câştiga „U“ Craiova derbiul cu CFR Cluj