1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn angajat al UMB Spedion a fost acroșat de tren în apropiere de Slatina

Un angajat al UMB Spedion a fost acroșat de tren în apropiere de Slatina

Un bărbat din Tecuci, angajat al firmei care execută lucrările la tronsonul II al drumului expres Craiova -Pitești, a fost lovit de un tren în dimineața zilei de miercuri, 19 februarie 2020.

Angajatul executa, alături de un alt coleg, lucrări de defrișare a vegetației crescute în zona căii ferate, cei doi lucrând, conform anumitor informații, cu o drujbă, acesta fiind motivul pentru care nu au auzit semnalele acustice la trecerea trenului. Bărbatul a fost acroșat și accidentat grav, fiind preluat de echipajele medicale sosite la fața locului în stare de inconștiență.
„Pompierii SMURD Slatina și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Olt, au intervenit în zona localității Milcov, pentru acordarea îngrijirilor medicale de urgență unui bărbat acroșat de tren.
În momentul sosirii echipajelor, bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din municipiul Tecuci, se afla în apropierea căii ferate, necooperant, cu traumatism cranio-cerebral, otoragie, plagă de aproximativ 15 centimetri femur drept și fractură deschisă femur drept. Pacientul a fost transportat, inconștient, la UPU Slatina“, a transmis ISU Olt.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au confirmat evenimentul de muncă, acesta fiindu-le adus la cunoștință de către angajator.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS