2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep: Sunt mândră de jocul meu din această săptămână

Simona Halep: Sunt mândră de jocul meu din această săptămână

Simona Halep a triumfat în această seară la Dubai, după un joc tensionat și totodată spectaculos cu Elena Rybakina.

Sportiva noastră a avut puterea să glumească la finalul partidei și a declarat că este „aproape moartă”, după un meci epuizant atât fizic, cât și psihic. Efortul a meritat pentru că Simona a obținut al 20-lea titlu din carieră.

„Ce emoţii! A fost un meci foarte bun, o felicit pe adversara mea, Elena, a jucat foarte bine, este o jucătoare tânără, are tot viitorul în faţă. Serveşte atât de tare încât mă uitam la minge şi nu-mi venea să cred! Uneori nici nu puteam să ajung, a fost greu la retur, dar am luptat din toate puterile, îmi doream enorm să câştig aici. Am dat tot ce am putut, acum sunt aproape moartă”, a precizat campioana de la Dubai.

„A fost greu, am servit pentru meci la 6-5, dar am fost mai puţin calmă atunci. La nivelul acesta aproape nu mai contează diferenţa de un break. Dar sunt mândră de mine, de jocul arătat în această săptămână. Mulţumesc tuturor! M-aţi împins de la spate să câştig!”, a declarat Simona Halep.

„Simt că îmbătrânesc”

Simona și-a felicitat adversara la festivitatea de premiere și a spus că, în ciuda vârstei, se bucură că încă poate învinge jucătoare mai tinere.

„E special că am câștigat al 20-lea titlu din carieră în 2020. Mi-am dorit mult să câștig acest turneu, am simțit că devin mai bună pe zi ce trece. Să joci cu o adversară atât de tânără e o provocare mare întotdeauna. Vreau să o felicit, a jucat fantastic și acest meci, și întreg turneul”, a punctat Simo.

„Simt că îmbătrânesc, iar să joc azi împotriva ei mi-a dat puțină putere. Am simțit că încă pot câștiga aceste meciuri. Are un viitor mare, să fie încrezătoare, că se descurcă bine. Ador să joc la Dubai, am simțit că e săptămâna mea. La finalul meciului picioarele mele erau foarte obosite. Sunt mândră că am luptat din greu și am acest trofeu pentru a doua oară”a spus Simona Halep, la festivitatea de premiere.

Citește și: Simona Halep, fata „de aur” a tenisului mondial. Victorie mare la Dubai

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS