Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au început, ieri, judecarea apelului formulat de inculpaţii dintr-un dosar privind fraudarea fondurilor europene. La Tribunalul Dolj, patru dintre inculpaţi, printre care se numără un funcţionar APIA, au primit pedepse de doi ani de închisoare cu suspendare. Alţi doi funcţionari APIA au fost achitaţi.
Procurorii DNA din Craiova dispuneau, în ianuarie 2018, trimiterea în judecată a trei funcționari din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Dolj. Aceştia au fost acuzaţi că au ajutat două persoane să obțină subvenții în baza unor documente false. În acelaşi dosar este judecat şi secretarul comunei Seaca de Câmp la data faptelor.
Printre infracţiunile reţinute de anchetatori s-au numărat folosire de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals în înscrisuri sau falsul intelectual.
Subvenţii cu acte false
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că infracţiunile au fost comise în perioada 2012-2014. „La data de 15 mai 2012, inculpatul Elencu Dan Emanuel Nicușor, beneficiind de ajutorul inculpatului Pădureanu Petre, a formulat la APIA – Centrul Local Craiova o cerere de plată pentru suprafața de 23,60 hectare situată în extravilanul comunei Seaca de Câmp, județul Dolj, în baza unui contract de comodat fals, fără să dețină cu vreun titlu această suprafață de teren, în scopul obținerii în mod necuvenit de sume de bani cu titlu de subvenții.
În anii 2013 și 2014, inculpatul Pădureanu Petre a fost de acord ca inculpatul Elencu Dan Emanuel Nicușor să formuleze cereri de plată unice pe suprafață la APIA în numele său, deși, în realitate, niciunul dintre cei doi nu dețineau suprafețele de teren pentru care se solicita subvenție. Pentru depunerea cererilor, Pădureanu Petre nu a fost niciodată prezent la Centrul Local Craiova al APIA, pentru a semna vreun document“, au explicat anchetatorii.
Cei doi inculpaţi ar fi fost ajutaţi de trei funcţionari APIA, dar şi de secretarul comunei Seaca de Câmp.
Pedepese cu suspendare la Tribunalul Dolj
Cei şase inculpaţi au fost deferiţi justiţiei în decembrie 2017, înainte de Crăciun. APIA s-a constituit parte civilă cu suma de 32.294 lei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat în noiembrie 2019.
Cea mai mare pedeapsă, de doi ani şi trei luni de închisoare, a primit-o inculpatul Elencu Dan. Pădureanu Petre a fost condamnat la doi ani de închisoare, tot cu suspendare. Doi funcţionari ai APIA Dolj au fost achitaţi de inctanţă. Ceilalţi doi inculpaţi au primit câte doi ani de închisoare, tot cu suspendare. Instanţa a constatat că prejudiciul a fost achitat, aşa că a respins acţiunea APIA ca rămasă fără obiect. De asemenea, instanţa a dispus desfiinţarea înscrisurilor false.
Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel de către inculpaţi şi procurori. Dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Craiova la jumătatea lunii ianuarie. Ieri, la primul termen de judecată, instanţa a amânat judecarea apelurilor pentru data de 20 martie.