11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Probele recoltate de la tânăra internată în secţia de Boli Infecţioase, trimise la 'Matei Balş'

Gorj: Probele recoltate de la tânăra internată în secţia de Boli Infecţioase, trimise la ‘Matei Balş’

Probele recoltate de la tânăra de 21 de ani, studentă a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, care s-a întors sâmbătă din Italia, iar luni a fost internată în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă, au ajuns, marţi dimineaţa, la Institutul ‘Matei Balş’ pentru analiză, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Cosmin Popescu.

Potrivit acestuia, tânăra are o stare generală bună şi nu prezintă simptome specifice infecţiei cu coronavirus.

Totodată, preşedintele CJ Gorj a punctat faptul că, în cursul zilei de marţi, vor ajunge la SJU Târgu Jiu 20.000 de măşti de protecţie şi 200 de combinezoane.


„Pacienta de 21 de ani a fost internată ieri (luni n.r.) în secţia de Boli Infecţioase. Starea ei, am verificat şi aseară, împreună cu domnul prefect, cu domnul manager (al Spitalului Judeţean de Urgenţă n.r.), este bună, temperatura corpului este 36,2, starea generală este bună, în dimineaţa aceasta (marţi dimineaţa n.r.), în jurul orei 4,00, s-au recoltat probele, probe care au fost trimise şi au ajuns la Institutul ‘Matei Balş’ la ora 8,00, urmând ca, în cursul acestei zile, şi vă vom comunica de îndată rezultatele, să fie făcute toate aceste probe şi să ne fie transmis rezultatul.

Sperăm şi ne dorim şi, din discuţiile cu cadrele medicale, nu cred că se pune problema infectării cu acest virus. (…) În ceea ce priveşte materialele de protecţie, fie că vorbim de mănuşi, de măşti, de botoşi, de halate de unică folosinţă, de combinezoane, avem pe stoc, iar astăzi (marţi n.r.) vor ajunge 20.000 de măşti de protecţie către Spitalul de Urgenţă Târgu Jiu, la fel şi combinezoane, 200. Asigurăm tot fluxul cu medicamente, cu dezinfectanţi, am suplimentat şi dezinfectanţii astfel încât fiecare secţie din spital să aibă toate aceste produse necesară pentru această perioadă”, a spus Cosmin Popescu, într-o conferinţă de presă comună cu prefectul Cristinel Rujan, managerul SJU Târgu Jiu şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică.

El a adăugat că, pentru o comunicare eficientă a planului de măsuri împotriva coronavirusului în mediul rural, miercuri va avea loc o întâlnire cu primarii din judeţ.


„Mâine (miercuri n.r.), la 11,00, o să avem o discuţie cu primarii pentru a le comunica planul de măsuri. În mediul rural, fiind comunităţi mici, primarii, împreună cu asistenţii medicali, cu centrele de permanenţă, acolo unde există, cu medicii de familie, cu mediatorii sanitari, cam ştiu de fiecare dată dinamica populaţiei, unde sunt plecaţi şi când se întorc. Chiar ieri (luni n.r.) un primar îmi spunea că are informaţii, în următoarele două săptămâni de zile, anumite persoane din Anglia, Spania sau Italia se întorc acasă pentru a începe să lucreze. Vreau să avem o discuţie foarte aplicată şi foarte serioasă, să găsim un mod de comunicare, astfel încât atunci când au sesizări că sunt persoane care se întorc din zonele afectate să comunice către Direcţia de Sănătate Publică”, a mai spus Cosmin Popescu.

O tânără care s-a întors sâmbătă din Italia a fost internată în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), ea neavând simptome specifice coronavirusului, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Elena Piţian.

„Este vorba de o tânără care a venit din Italia, dar nu din zonele în care sunt înregistrate cazuri de coronavirus. Simptomatologie practic doar viroză, o stare subfebrilă şi rinoree, s-a prezentat la cabinetul facultăţii şi, ţinând cont că vine din Italia, s-a hotărât să se ia măsuri să se izoleze la secţia de Boli Infecţioase, ca apoi şi în Universitate să se facă curăţenie, dezinfecţie şi să se evite alte probleme, dar, momentan, ea nu are niciun diagnostic cert că are ceva mai grav”, a precizat Elena Piţian.

Ea a adăugat că, în prezent, la nivel judeţean mai sunt alte trei persoane autoizolate la domiciliu, care s-au întors recent din Italia.

Ulterior, conducerea Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu a decis suspendarea tuturor cursurilor timp de o săptămână.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS