6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPro Junior Craiova, locul doi la Balkan Cup Brașov

Pro Junior Craiova, locul doi la Balkan Cup Brașov

Echipa de juniori născuți în anul 2007 a clubului Pro Junior Craiova a încheiat pe locul secund puternicul turneu „Balkan Cup Brașov“. Competiția s-a desfășurat recent pe stadionul „ICIM“ din Brașov. La start au luat parte 26 de echipe, ce au fost împărțite în 6 grupe.

Pro Junior Craiova a câștigat grupa din care a făcut parte. A înregistrat victorii, după cum urmează: 4-1 Kids Kinder Sângiurgiu de Mureș, 8-0 cu Farul Constanța și 3-0 cu Comprest București.

În fazele superioare, elevii lui Cristi Pițiche au învins în sferturi cu 2-1 pe Kids Tâmpa și în semifinale cu 3-0 pe Petrolul Ploiești. În finală au cedat, 0-2, în fața celor de la LPS Suceava.

„Sunt mulțumit de modul cum s-au comportat băieții mei la acest puternic turneu de la Brașov. Au arătat determinare și au făcut multă risipă de efort. Mai mult, au pus în practică ceea ce lucrăm zilnic la antrenamente, iar asta mă încântă. Îi felicit!“, a declarat Cristi Pițiche, pentru GdS.

Lotul grupei de juniori 2007 de la Pro Junior Craiova i-a cuprins pe următorii: Gabi Ceaușu, Alex Pătru, Rareș Vozaru, Eric Popescu, Eduard Cârstea, Mario Pițiche, Andy Bădici, Mario Ilie (cel mai bun jucător al turneului), Aron Răduț, Ștefan Maiuru, David Manea, David Triță, Denis Ceahoreanu, David Mihai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS