8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProfesorii din Corabia izolați la domiciliu nu știu dacă au dreptul la concediu medical

Profesorii din Corabia izolați la domiciliu nu știu dacă au dreptul la concediu medical

Cei 10 profesori din Corabia și zona Corabia care s-au aflat timp de câteva zile la Veneția, într-o vizită culturală, s-au izolat benevol la domiciliu, spune unul dintre aceștia, așteptând în continuare lămuriri de la autorități. Nimeni nu i-a întâmpinat în aeroport și nici până astăzi nu știu dacă vor primi concediu medical.

10 profesori și un tânăr din zona Corabia s-au întors luni, 24 februarie 2020, din Veneția cu un avion care a aterizat la Otopeni. Niciun medic nu i-a întâmpinat la aeroport, nimeni nu le-a spus ce au de făcut având în vedere locul din care se întorceau, respectiv o zonă cu restricții, în aeroport înmânându-i-se doar unuia dintre ei un formular pe care să-l completeze. Au căutat singuri informațiile pe site-urile oficiale și au hotărât să rămână acasă. Lămuririle vin de la organizatoarea excursiei, prof. Florica Grecu, după ce în spațiul public au apărut informații conform cărora profesorii au vrut ca marți să revină la lucru, însă ar fi fost împiedicați de colegi, care au anunțat autoritățile.


„Nu te întâmpină în aeroport nimeni. Credeți-mă că nu știam ce să facem. Unde am dat pașapoartele era un panou cu informații, atât. Credeți-mă că era un avion întreg. Niciun medic, nicio indicație, doar un panou pe care scria ceva, am să vă trimit fotografia, și nimic altceva. Știau că venim de la Veneția. Plus de asta, ei scanează documentele, ei știau tot itinerariul. Nu suntem singurii în situația asta. Dumneavoastră vă gândiți că puteam să mă duc ieri în mall să-mi fac cumpărăturile, da? Ne-am urcat în mașină și-am venit acasă. Trei dintre noi au venit cu mijloace de transport în comun, întrebând: mă urc în autobuz? Păi, duceți-vă acasă! Mâine mă duc la serviciu? Păi, nu știu!


Am rămas surprinsă că nu doar noi nu am fost întâmpinați, cei care veneam dintr-o zonă restricționată, dar nici cei care veneau dintr-o zonă închisă, de la Milano. Avem un domn din Corabia care a fost cu fiica la Milano. Nimic, au trecut fără să-i întrebe cineva ceva. Iar la școală noi nu ne-am dus nu pentru că au făcut colegii presiuni, nici pe departe, nu ne-am dus pentru că am considerat că nu este cazul. L-am sunat pe Victor (n.r. – Victor Iacobescu, inspector școlar general adjunct al IȘJ Olt) aseară, când am ajuns în Corabia, să ne spună ce aveam de făcut. Noi ne ducem, sau nu ne ducem la școală? Pentru că noi n-am fost restricționați în aeroport. N-am vrut nici la școală să mă duc, să nu panicăm pe nimeni“, a precizat prof. Florica Grecu.

Concediul medical, o necunoscută

Superiorii de la IȘJ Olt le-au transmis că vor lua legătura cu Direcția de Sănătate Publică (DSP), pentru a afla ce le rămâne concret de făcut,. Astfel s-a hotărât să rămână izolați la domiciliu, fiind, de altfel, luați în evidență de DSP, lucru confirmat și de instituție printr-un comunicat în care se transmite că 15 persoane sosite din Italia sunt izolate la domiciliu în județul Olt.
Ce nu știu însă nici până acum profesorii este care este forma legală pentrua fi plătiți în aceste zile. „ Noi vorbim între noi și așteptăm mâine să luăm legătura cu doamna general și să sunăm noi personal la DSP, școala a făcut adresă către DSP să se transmit care este procedura legală de urmat și cum se face salarizarea. Vă dați seama că este o hotărâre delicată să-i dai unui om concediu medical cu 75% din salariu, că așa spune legea, fără să aibă vreo boală. Noi i-am putea chiar acționa în judecată“, a mai spus profesoara, menționând că niciunul dintre colegi nu ar fi luat în calcul varianta să se prezinte marți la post.


Nimeni nu i-a lămurit, însă, ce presupune în cele mai mici detalii izolarea la domiciliu, așa că una dintre profesoare și-ar fi trimis marți copiii la școală, ceea ce a generat vii discuții.
„Soțul meu este acasă, a anunțat, avem provizii în frigider…“, a mai adăugat prof. Grecu, menționând că transmite de asemenea zilnic parametrii solicitați de DSP care să indice starea de sănătate în care se află.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS