3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljReţea de apă de o jumătate de secol în Bariera Vâlcii

Reţea de apă de o jumătate de secol în Bariera Vâlcii

-

Craiovenii din cartierul Bariera Vâlcii prezenţi la întâlnirea cu reprezentanţii administraţiei locale, în cadrul proiectului „Fii vocea cartierului tău!“, au ridicat, printre altele, în primul rând, problema reţelei de apă şi canalizare.

Unii dintre localnici au spus că, în cartier, reţelele de apă pe unele străzi au o vechime de o jumătate de secol şi nu mai prezintă siguranţă.

„Fii vocea cartierului tău!”- Bariera Vâlcii

Eu locuiesc pe strada Murelor. Aici, conducta de apă este foarte veche. Este montată din anul 1970. Avem apă cu rugină şi cu nisip, din această cauză am avut probleme cu centrala. Aşteptăm de ani buni să fie schimbată şi nu ştim când se va întâmpla acest lucru,

a spus craioveanca Raluca Mugescu.


Nu este un caz singular, adică nu este o singură stradă în Bariera Vâlcii unde reţeaua de apă are o vechime considerabilă. Conductele sunt din oţel, corodate, şi nu prezintă nici o garanţie în ceea ce priveşte calitatea apei potabile.

Reţeaua de apă s-a modernizat doar pe strada Primăverii

Aceeaşi situaţie este şi pe Aleea II Primăverii, unde locuiesc eu. Aici nu s-a schimbat conducta de apă din anul 1970. Conducta este foarte veche. Pe strada principală, strada Primăverii, au schimbat conducta. Când ne-au racordat şi pe noi pe alei, conducta de apă era plină de pământ. Am luat o bucată şi m-am dus cu ea la Protecţia Consumatorului. Mi-au zis că aşa este şi la conductele de plastic. Ce răspuns este ăsta?!,

a precizat Dumitru Cârstei, localnic pe Aleea II Primăverii.

Strada Murelor


Reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia spun că sunt toate şansele ca schimbarea celor două conducte să se facă în acest an. Totul depinde de bugetul companiei.

Am auzit doleanţele localnicilor. Vom merge să verificăm în teren. Aceste înlocuiri necesită cheltuieli şi trebuie prinse în planul de investiţii al CAO. În momentul în care avem banii, demarăm lucrările. Sunt şanse ca această înlocuire să se facă până la sfârşitul acestui an,

a declarat Alin Şuiu, director CAO.

Gaigăre înfundate pe strada Toamnei

Gaigăr înfundat

O altă problemă ridicată de locuitorii din cartierul Bariera Vâlcii a fost canalizarea. Culmea, este vorba despre reţeaua de canalizare pluvială deja existentă pe unele străzi. Numai că acele gaigăre, menite să preia apa de ploaie, sunt înfundate cu pământ.

Într-o asemenea situaţie, apa pluvială bălteşte pe marginea carosabilului şi nu mai ajunge în canalizarea oraşului. Această situaţie se întâlneşte pe strada Toamnei, care a fost modernizată doar de câţiva ani.


Pe strada Toamnei sunt 46 de guri de canalizare. Dintre acestea, 24 nu sunt funcţionale. Sunt înfundate, pline ochi cu pământ. Apa de ploaie nu mai este preluată şi bălteşte pe marginea străzii,

a spus craioveanul Florin Petroşanu, marţi seară, la „Fii vocea cartierului tău!“.

Angajaţii CAO desfundă gaigărele de pe strada Toamnei


În această situaţie, CAO a reacţionat mult mai repede. Aici nu este vorba despre investiţii, ci doar de trimiterea unor echipe de muncitori care să desfunde canalizarea pluvială.


Am trimis la primele ore ale dimineţii muncitorii, să desfacă acele gaigăre şi să le desfunde. Ele sunt legate la canalizarea oraşului şi au rolul de-a prelua apele pluviale. Zic eu că am rezolvat foarte repede această sesizare,

a mai precizat Alin Şuiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de vânt în sudul şi vestul Olteniei

Meteorologii au actualizat prognoza printr-o serie de avertizări de...

ȘTIRI GdS