1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA comandat un telefon Samsung şi a primit o replică de iPhone

A comandat un telefon Samsung şi a primit o replică de iPhone

Un craiovean a fost la un pas să fie înşelat de o persoană care vinde replici de telefoane Samsung şi iPhone la preţuri ceva mai mici decât se găsesc în magazin. Pe scurt, bărbatul a comandat pe internet un Samsung Galaxy S10+, vândut de o persoană din Braşov cu 2.100 de lei. A primit însă o replică de iPhone 11, care se vinde cu cel mult 700 de lei. Bărbatul a depus o plângere la Secţia 1 Poliţie Craiova şi încearcă să-şi recupereze banii de la firma de curierat.  

Ofer spre vânzare Samsung Galaxy S10+, 128 Gb, Black. Telefonul este sigilat, liber de reţea. Preţ 2.100 de lei. Acest anunţ, al unui anume Florin Dumitru din Braşov, l-a atras pe un craiovean de 38 de ani. Acesta a comandat telefonul la începutul săptămânii trecute. Două zile mai târziu, coletul a sosit la Craiova, cu o firmă de curierat. Problema a fost că, în colet, cumpărătorul a găsit un iPhone 11, care era vândut de acelaşi Florin Dumitru cu suma de 2.800 de lei. 

Telefonul primit de craiovean.

Bănuind că este vorba de o greşeală, craioveanul l-a sunat pe vânzător şi i-a explicat că i-a trimis un telefon mai scump decât cel comandat. Avea să afle că, de fapt, primise unul mult mai ieftin decât suma plătită.

“Am discutat cu vânzătorul şi mi-a explicat că a încurcat coletele. Am stabilit să-mi trimită telefonul Samsung prin curier, iar eu să îi returnez telefonul iPhone. Primul semn de întrebare a apărut a doua zi. Vânzătorul m-a sunat şi m-a întrebat dacă am depus cumva o plângere la firma de curierat. Eu i-am spus că nu aveam de ce să depun o astfel de plângere, pentru că aveam o înţelegere”, a povestit craioveanul.

Vânzătorul şi-a închis telefonul

Pe 27 februarie, craioveanul ar fi trebuit să primească coletul cu telefonul Samsung. Acest lucru nu s-a întîmplat, aşa că a încercat să discute cu vânzătorul. Nu a reuşit, pentru că acesta nu a mai răspuns la telefon. Al doilea pas a fost să sune la firma de curierat. De acolo a aflat că avea nici un colet pe numele său. A mai aflat că vânzătorul făcuse o cerere pentru a primi mai repede suma de 2.100 de lei achitată de craiovean. Mai trebuie spus că vânzătorul a apelat la o firmă de curierat care nu oferă serviciul de verificare colet prin olx.

Mai departe, bărbatul a cerut şi obţinut blocarea sumei de 2.100 de lei. Fiind aproape sigur că este victima unei înşelăciuni, craioveanul a hotârât să vadă ce telefon a primit. A găsit în cutie o replică de iPhone 11, care se vinde cu cel mult 700 de lei.

O replică de iPhone 11 se vinde cu cel mult 700 de lei.

Dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune

Tot pe 27 februarie, craioveanul a mers la Secţia 1 Poliţie Craiova şi a depus o plângere. În baza acestei plângeri, poliţiştii craioveni au întocmit un dosar penal şi încearcă să dea de urma vănzătorului. Adresa de la care a fost trimis coletul cu telefonul iPhone este una din Bucureşti, nu din Braşov.

Şi tot pe 27 februarie, anunţul cu pricina a dispărut de pe olx.

“La data de 27 februarie, politisti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizati de un barbat de 38 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că, în urma unei comenzi online, i-a fost livrat un telefon mai ieftin decât cel pe care îl comandase şi pentru care platise suma de 2.100 lei.

În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de înşelăciune. Se fac cercetări în vederea identificării şi tragerii la raspundere a persoanei implicate în comiterea faptei”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj. De asemenea, oamenii legii i-au dat craioveanului o dovadă necesară pentru restituirea sumei de 2.100 de lei de către firma de curierat.

Până când vor lămuri poliţiştii situaţia, replica de iPhone a răms în custodia craioveanului. 

Preţuri

Un telefon Samsung Galaxi S10+ poate fi cumpărat de pe emag cu aproximativ 3.300 de lei. În schimb, un iPhone 11 este vândut cu aproape 3.900 de lei.

Polițiștii doljeni le recomandă persoanelor care cumpără diverse produse de pe internet să achite contravaloarea acestora numai după ce verifică și conținutul coletului (să apeleze la un serviciu de curierat cu plata ramburs)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS