3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi investiţii finalizate de CJ Dolj la SJU Craiova

Noi investiţii finalizate de CJ Dolj la SJU Craiova

Noi lucrări de reabilitare, investiţii ale Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, au fost finalizate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova. Lucrările la casa scării aferentă nodului central s-au încheiat în aceste zile, iar începând de săptămâna viitoare se va relua accesul. Totodată, s-au desfăşurat lucrări la Clinica de Oftalmologie şi Clinica ORL, iar CJ Dolj anunţă că licitaţia pentru amenajarea curţii spitalului este deja în derulare.

Investiţiile CJ ajung la circa 30 de milioane de euro

Investiţiile CJ Dolj în SJU Craiova se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro, a transmis preşedintele Ion Prioteasa.

„Nu ştiu dacă toată lumea înţelege situaţia în care am fost puşi noi, CJ Dolj. În condiţiile în care vorbim acum de investiţii de 4,5 milioane de euro în Spitalul Judeţean, ar trebui să se ştie că în urmă cu câţiva ani, 5 milioane de euro au fost TOATE investiţiile din judeţul Dolj, însemnând apă, canalizare, drumuri, muzee. Dacă mai punem şi 7-8 milioane de euro pentru Clinica de Cardiologie, încă 5 pentru zona de primiri urgenţe, încă aproape 8 la ambulatoriu, încă 4 pentru reabilitarea termică a zonei de Oncologie, care va fi practic refăcută de la zero, încă 2,5 milioane de euro pentru alei şi ce mai avem de făcut pentru amenajarea incintei, investiţiile ajung undeva la aproape 30 de milioane de euro. Este enorm. Dar spitalul acesta este atât de mare încât atunci când cobori de la ultimul etaj şi ajungi la parter, trebuie să o iei de la capăt. Va trebui să mai şi întreţinem ceea ce s-a realizat“, a spus Prioteasa.

Una dintre cele mai importante investiţii ale CJ Dolj în SJU Craiova a fost în „inima“ unităţii, staţia electrică. S-au construit, de asemenea, şi un depozit de gaze medicale pentru Cardiologie, unul pentru UPU şi centrala termică, prevăzută cu cinci cazane, care a fost terminată în două luni în loc de trei.

„Am reabilitat 57 de săli de operaţie, de sus până jos. Am avut un control de la Minister după modernizare şi se mirau când le făcusem aşa de repede. Ne dorim câteva zone, sau măcar una de excelenţă, să ne mândrim că oamenii vin aici pentru condiţiile oferite, aşa cum merg la Cluj sau Târgu Mureş“, a adăugat preşedintele CJ Dolj.

Se va amenaja curtea spitalului

Cosmin Vasile, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a precizat că se lucrează, în prezent, la etajul III şi mai sunt lucrări la o parte din etajul IV şi la parter, la vestiare şi centrul de hemodializă.

„De asemenea, avem în licitaţie amenajarea incintei, curtea spitalului, cu locuri de parcare, spaţii verzi, iluminat, alei. După ce finalizăm aceste investiţii, vom face şi o curăţare a faţadei“, a menţionat acesta.

Managerul interimar al unităţii medicale, Teodor Sas, spune că toate costurile de întreţinere sunt foarte mari şi că este nevoie de un efort comun pentru buna funcţionare a spitalului. „Este cea mai mare instituţie sanitară din Oltenia, deserveşte mai mult de 2 milioane oameni şi este extrem de important ca toţi factorii decizionali să colaboreze pentru desfăşurarea optimă a actului medical şi a întregii activităţi. Sunt undeva la 4.500 de pacienţi internaţi în fiecare lună aici. De-a lungul anilor, s-a investit foarte mult. Dar termini de făcut un etaj, te apuci de altul, când termini cu toate trec ani şi trebuie să o iei de la capăt. Este o unitate cu o suprafaţă de peste 60.000 mp, extrem de greu de întreţinut“.

Oftalmologia şi ORL, condiţii moderne pentru pacienţi

Investiţiile de la nivelul Clinicii de Oftalmologie şi ORL le oferă pacienţilor din Oltenia posibilitatea de a fi trataţi în condiţii moderne, iar medicii sunt mulţumiţi că îşi pot derula activitatea astfel.

Dr. Carmen Mocanu, şefa Secţiei de Oftalmologie, spune că progresele sunt mari: „Pacienţii noştri sunt mulţumiţi de condiţiile de acum, de curăţenie, de faptul că avem o secţie modernă şi frumoasă. Medicii sunt încântaţi că pot lucra în altfel de condiţii, care pot concura cu orice clinică privată. Dacă am reuşi să facem mai multe şi cu partea de aparatură medicală, ar fi minunat. Clinica de Oftalmologie, peste tot în lume, are nevoie de aparate foarte scumpe, nu doar noi, aici. Preşedintele CJ Dolj ne-a mai ajutat, în urmă cu câţiva ani, într-un moment critic, pentru a aduce două lasere în această clinică, în condiţiile în care pacienţii noştri cu diabet nu aveau unde să se trateze, nu mai puteau fi acoperite şedinţele. Trebuie găsite resurse pentru a înnoi mereu aparatele, pentru că rulajul pacienţilor este foarte mare. Vin să se trateze la noi oameni de la Timişoara, de la Bucureşti. La un moment dat, eram singura clinică de stat care avea lasere“, a precizat dr. Mocanu.

Tratarea ochiului diabetic, de 18 ani în Craiova datorită CJ Dolj

Livia Davidescu, medic primar oftalmolog în cadrul secţiei, a menţionat şi implicarea preşedintelui CJ Dolj în implementarea tratamentului pentru ochi diabetic: „Domnul preşedinte a girat, la un moment dat, cu funcţia sa, acum 18 ani. Ne-a încurajat să întemeiem aici acest ochi diabetic, un tratament de primă intenţie şi extrem de eficient, dar foarte nou. Mai exista, atunci, un singur ochi diabetic la Bucureşti. În 18 ani, datorită aparaturii pe care ne-a adus-o, care este extrem de scumpă şi de fiabilă, tot sudul României vine la ochiul diabetic din Craiova ca să prevină orbirea. Cea mai frecventă şi cea mai invalidantă boală pentru ochi este diabetul zaharat. Am reuşit, astfel, să ajungem la un număr infim de pacienţi cu cecitate. Suntem recunoscători în numele pacienţilor“.

Florin Anghelina, şeful secţiei ORL a SJU Craiova, apreciază condiţiile oferite în prezent pentru desfăşurarea activităţii şi eforturile CJ Dolj. „Standardele de îngrijire a pacienţilor sunt acum la un nivel normal, aşa cum ar trebui să fie peste tot. Bineînţeles, este necesară şi o modernizare continuă a aparaturii şi instrumentarului“.

Investiţiile în sănătate continuă

CJ Dolj va continua investiţiile în sănătate. „Banii aceştia investiţi aici sunt banii cetăţenilor, aşa că ne-am gândit: unde ar putea merge banii aceştia mai cu folos, să simtă oamenii că sunt şi banii lor acolo? Nu abandonăm nici ideea cu Spitalul Regional. Documentele sunt plecate către Bruxelles, la ultima deplasare pe care am avut-o am pus această problemă şi toată lumea m-a asigurat că va fi prins pe fondurile următoare.

Ne îndreptăm atenţia şi către Policlinica pentru sportivi, unde nu se mai făcuse nimic de 60 de ani, centrele noastre medico-sociale, Spitalul de la Leamna, căruia i-a venit rândul şi de care ne apucăm. De ceva timp a venit şi IML-ul, care este al Ministerului Justiţiei şi ne-a fost dat în subordine. O să facem ceva şi aici, deşi luăm în calcul şi mutarea aici peste ceva timp, când vom avea Spitalul Regional, moment în care se va modifica şi structura Spitalului Judeţean”, a declarat Ion Prioteasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS