2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCFR a semnat contractul de 3 miliarde lei pentru modernizarea a două secțiuni de pe tronsonul Brașov - Sighișoara

CFR a semnat contractul de 3 miliarde lei pentru modernizarea a două secțiuni de pe tronsonul Brașov – Sighișoara

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA și Asocierea RailWorks au semnat contractul, în valoare de 2,97 miliarde lei, fără TVA, pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe tronsonul Braşov – Sighişoara. Semnarea vine după mai mulți ani de dispute și contestații. Linia Brașov – Sighișoara are mare nevoie de modernizare, vitezele medii fiind de sub 50 km/h.

Despre Brașov – Sighișoara

Trenurile circulă din 1873 între Brașov și Sighișoara și, dacă la început drumul dura șase ore, spre 1910 cele mai rapide trenuri Expres ajungeau să facă sub trei ore. În 1970 trenurile Rapide reușeau să parcurgă cei 130 km într-o oră și 37 de minute, iar în 2005 trenurile făceau puțin peste 100 de minute. Acum, drumul durează între 160 și 250 de minute, după lucrări timpii ar trebui să scadă până la un nivel de 47 de minute (!) pentru trenurile cele mai rapide.

Restricțiile de viteză s-au înmulțit în ultimul deceniu și timpii au crescut, trenurile IR de acum ajungând să facă tot cât făceau acum 30 de ani ”personalele” care opreau în toate stațiile. Cel mai rapid tren de acum face cu 55 de minute mai mult decât făceau trenurile rapide în 2005. Între Brașov și Sighișoara sunt 20 de gări, dublu față de acum 145 de ani.

Ruta se va scurta cu 17,72 km (de la 130,27 km, la 112,55 km).

De ce este nevoie de reabilitare

”Principalele probleme și constrângeri ale liniei de cale ferată și a gărilor aferente sunt cauzate în parte de parametrii iniţiali ai liniei (razele reduse ale curbelor care impun reducerea vitezei), iar pe de altă parte fondurile insuficiente alocate pe parcursul ultimilor ani pentru lucrări de reparații capitale și mentenanță”, se spunea într-o notă de fundamentare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii.

Despre contract

Asocierea RailWorks este formată din Alstom, Arcada, Aktor și Euroconstruct Trading 98

Sursa de finanţare: fonduri nerambursabile (finanțare CEF) şi de la bugetul de statTermen de finalizare a contractului: 108 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (execuție și perioadă de garanție)
Lucrări de modernizare pe cele două subsecțiuni Brașov – Apaţa (Lot 1) şi Caţa – Sighişoara (Lot 3)

  • cale ferată dublă pe circa 85 km
  • lucrări în stații (clădiri, peroane, copertine, tuneluri pietonale)
  • 10 puncte de secţionare
  • 32 de poduri
  • 92 de podețe noi
  • 5 viaducte
  • 2 pasaje superioare
  • 1 pasaj inferior
  • 4 tuneluri feroviare
  • sistem de management al traficului (ERTMS).

Modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare pe cele două subsecţiuni Braşov – Apaţa (Lot 1) şi Caţa – Sighişoara (Lot 3), în lungime totală de aproximativ 86 de km, va contribui la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilității sustenabile pe secțiunea Frontiera Ungară – Curtici – Arad – Simeria – Sighișoara – Brașov, prin:

  • creșterea vitezei de circulație la 160 km/h;
  • reducerea duratei de călătorie;
  • creșterea gradului de siguranță feroviară;
  • facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;
  • introducerea sistemelor moderne de semnalizare şi de management al traficului;
  • îmbunătăţirea gradului de confort oferit călătorilor în staţiile de cale ferată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS