4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentJudecaţi la Craiova pentru cultivarea a două tone de canabis

Judecaţi la Craiova pentru cultivarea a două tone de canabis

-

Curtea de Apel Craiova urmează să înceapă judecarea dosarului privind una dintre cele mai mari culturi de canabis descoperite în ţara noastră. Este vorba de o cultură de aproape jumătate de hectar de canabis, descoperită în toamna anului 2017, în comuna mehedinţeană Gruia. Drogurile fuseseră cultivate de un mehedinţean, la cererea unui cetățean italian din Napoli. În octombrie, anul trecut, judecătorii de la Tribunalul Mehedinţi au condamnat şapte persoane trimise în judecată în acest dosar. Cetăţeanul italian a primit cea mai mare pedeapsă, de patru ani şi patru luni de închisoare cu executare. Cel care a cultivat canabisul a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare. Alţi cinci inculpaţi, care i-au ajutat pe primii doi, au primit pedepse cu suspendare.

Procurorii DIICOT din Mehedinți anunţau, în septembrie 2017, confiscarea a două tone de plante de canabis. Cultura a fost descoperită în comuna mehedinţeană Gruia.

„S-a reținut că pe raza județului Mehedinți, respectiv a satului Poiana Gruii, pe o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi, a fost înfiinţată o cultură de canabis. Plantele erau cultivate simetric, pe 13 rânduri, la o distanță de 50-60 de centimetri între ele. Plantele cu o înălțime de 1,5 metri se aflau în ultima etapă a vegetației înainte de recoltare. De asemenea, la cultura respectivă a fost identificată și o instalație de irigat, în sistem de picurare, ce asigura irigarea plantelor“, au precizat procurorii DIICOT.

Pe 29 septembrie 2017, ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate au prins în flagrant doi cetăţeni italieni și trei cetăţeni români. În urma perchezițiilor au fost ridicate aproximativ două tone de canabis.

Plătiţi cu ziua pentru întreţinerea plantaţiei de canabis

Anchetatorii au mai stabilit că plantele fuseseră cultivate de un mehedinţean pe terenul bunicului său. Ideea fusese a unui italian din Napoli, la care mehedinţeanul lucrase câţiva ani.

„Plantele de canabis au fost plantate și întreținute de către un suspect, în vârstă de 38 de ani, pe terenul bunicului său, la cererea unui cetățean italian originar din Napoli, pentru care a lucrat în perioada 2012-2016. Pentru lucrările de întreţinere (în general curăţare a buruienilor), suspectul a fost ajutat de către tatăl său, precum şi de către alte persoane din sat, pe care le-a plătit cu ziua. Pe perioada verii, suspectul a păzit în permanenţă plantaţia de canabis, acesta având montat şi un cort la marginea plantaţiei“, au mai precizat anchetatorii.

În acelaşi an, suspectul cumpărase o locuinţă la marginea satului Poiana Gruii, la circa 500 de metri de plantaţia de canabis. Locuinţa urma să fie folosită pentru prelucrarea plantelor de canabis.

Condamnaţi de două ori la Tribunalul Mehedinţi

În noiembrie 2017, procurorii DIICOT au trimis în judecată şapte inculpaţi. În august 2018, Tribunalul Mehedinţi l-a condamnat pe cetăţeanul italian la şase ani de închisoare cu executare. Cel care se ocupa de plantaţie a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Ceilalţi inculpaţi au primit pedepse între un an şi jumătate şi trei ani de închisoare cu suspendare.

Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. În ianuarie 2019, instanţa a dispus ca dosarul să fie rejudecat de Tribunalul Mehedinţi.
Dosarul s-a întors la Tribunalul Mehedinţi în februarie 2019, iar în octombrie, instanţa s-a pronunţat. De data aceasta, italianul a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare. „Partenerul“ său a primit o pedeapsă de trei ani şi opt luni de închisoare. Ceilalţi cinci inculpaţi au primit pedepse cuprinse între un an şi patru luni şi doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare. Instanţa a dispus confiscarea şi distrugerea celor 1.809 plante de canabis ridicate de anchetatori.

Judecaţi la Craiova pentru cultivarea a două tone de canabis

Sentinţa Tribunalului Mehedinţi a fost atacată şi de această dată cu apel. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova în decembrie, anul trecut. La primele două termene de judecată, cele de pe 5 şi 25 februarie, instanţa a dispus amânarea judecării cauzei. Motivul a fost protestul magistraţilor, care s-a încheiat pe 25 februarie. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 16 martie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Șoc la alegerile din România. Un independent ar putea...

Rezultat uluitor la primul tur al alegerilor prezidențiale din...

ȘTIRI GdS