4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBulgaria va importa gaze din Rusia cu 40 la sută mai ieftine

Bulgaria va importa gaze din Rusia cu 40 la sută mai ieftine

Bulgaria va importa gaze naturale rusești cu 40 la sută mai ieftine. Rusia este furnizorul principal de gaze naturale al Bulgariei, iar anunțul că cele două țări au ajuns la un acord a fost făcut de premierul Boiko Borissov.

Analiștii sunt de părere că această veste bună s-a lăsat așteptată, având în vedere că Bulgaria a plătit cu aproape 50 la sută mai mult pentru gazele rusești în ultimii ani, comparativ cu alte state europene.

În mai 2018, Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care impune grupului rus Gazprom o serie de obligaţii privind concurenţa şi care permite fluxul liber al gazelor naturale la preţuri competitive pe pieţele din Europa Centrală şi de Est.

Bulgaria este ultimul dintre cele opt state din CE care a ajuns la un acord privind reducerea preţului la gaze după acordul anti-trust încheiat de Bruxelles cu Gazprom în 2018.

Noul preţ este valabil din august 2019, iar în aceste condiții, Bulgargaz va restitui clienţilor, în special mari companii industriale şi retaileri de gaze, peste 76 de milioane de euro.

Începând din luna ianuarie, gazul natural importat de Bulgaria din Rusia, adică aproape 3 miliarde de metri cubi anual, este livrat prin noua conducta TurkStream, care trece prin Marea Neagră și iese în Turcia, ocolind astfel Ucraina și România. Oficialii din Bulgaria au justificat această decizie prin posibilitatea de a economisi aproximativ 35 de milioane de euro anual, cheltuiți ca taxe de tranzit în România, potrivit Digi24.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS