-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljInaugurarea Podului Suspendat, mutată din iarnă în primăvară

Inaugurarea Podului Suspendat, mutată din iarnă în primăvară

Lucrările de reabilitare la Podul Suspendat din Parcul „Romanescu“ din Craiova sunt în întârziere. Acestea ar fi trebuit finalizate în noiembrie 2019, iar recepţia finală şi inaugurarea – în decembrie.

Lucrările la Podul Suspendat din Parcul „Romanescu“ se tot prelungesc. Termenul final, 25 noiembrie 2019, a fost depăşit cu câteva luni bune, iar constructorul, Antriter Manual Art SRL din București, lucrează la acest moment pe penalităţi de întârziere. În luna septembrie a anului trecut, înainte cu două luni de termenul final, autorităţile şi constructorul dădeau asigurări că lucrările sunt pe ultima sută de metri. La acest moment, urmează să se toarne asfaltul în zona celor două portaluri şi să se tensioneze cablurile care susţin podul. Surse din cadrul Primăriei Craiova spun că, după finalizarea lucrărilor, urmează recepţia finală. Drept urmare, redarea publicului larg se va duce spre jumătatea acestei primăveri.

Reabilitare pe bani europeni

Podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu“
Podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu“ /foto:arhivă

Lucrările la Podul Suspendat au constat în curățare prin abraziune cu jet de particule minerale, biocidare, consolidare, refacerea elementelor decorative de la parapetul și apareiajul grinzii podului, corecție cromatică, tratament hidrofob.
De asemenea, au mai fost lucrări de refacere a hidroizolaţiei teraselor portalurilor cu turnuri crenelate de la capătul podului, precum și de realizare a unui sistem arhitectural de iluminat pe timp de noapte.

Podul suspendat din Parcul „Romanescu“
Podul suspendat din Parcul „Romanescu“/foto/arhivă


La peste o jumătate de an de la începerea lucrărilor de reabilitare a Podului Suspendat, constructorul lucrează la portalurile cu turnuri crenelate de la capătul podului. S-au curăţat şi vopsit parapeţii metalici.
S-a hidrofugat podul pe ambele portaluri. La calea de rulare, s-au aplicat niște inhibatori de rugină.
Podina din lemn a fost prinsă cu șuruburi metalice, în două straturi așezate la 90 de grade. Aceasta este protejată și tratată împotriva umezelii. Stratul de călcare are și niște mici striații, care să împiedice alunecarea.
În total, valoarea investiţiei se ridică la 5.102.000 lei (inclusiv TVA). Finanţarea a fost asigurată din fonduri europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS